ACASĂ/ noutăți

Andrei Năstase, despre reportajul RISE: Este o nouă investigaţie a presei libere, care de ani buni face munca procuraturii şi a CNA-ului

20 Februarie 2018

Reportajul făcut de RISE, „Bani din caritate”, este o nouă investigaţie a presei libere, care de ani buni face munca procuraturii, CAN-ului şi a altor structuri abilitate ale statului. O nouă investigaţie extrem de sensibilă în care nişte escroci penali se joacă cu sănătatea oamenilor, îmbogăţindu-se pe seama celor suferinzi, susţine liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase.

„Mai e loc de investigat, pentru că cei de la procuratură au un singur scop – să ascundă şi să-i scoată basma curată pe adevăraţii organizatori ai acestei imorale – până la putrefacţie – crime împotriva umanităţii. Am înţeles că şi procuratura oligarhică are deschis un dosar penal, doar că îl ţine la murat ”, a declarat Andrei Năstase.

„Trebuie să fim foarte atenţi pentru că anumite surse demne de încredere, înainte de apariţia materialului în presă, susţineau că din grupul criminal de pseudo caritate fac parte rude apropiate ale unor deputaţi PD, anterior foşti comunişti, un ex-ministru al Sănătăţii, alte scule ale regimului cancerigen. Sărmanii ajunşi pe mâinile ticăloşilor erau trataţi ca nişte clienţi buni de stors bani, nu ca nişte pacienţi suferinzi”, a spus liderul Platformei DA.

În context, Andrei Năstase a făcut o adresare către preşedintele ţării:

„De ce taci, Igor Dodon? Înţeleg de ce taci în schema de reparaţie “gratis” a sediului preşedinţiei din surse dubioase turceşti pentru care într-o zi vei face puşcărie! De ce taci şi atunci când în joc e sanatatea şi viaţa unor oameni necăjiţi?”, a conchis Andrei Năstase.

Sursa: Jurnal.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 Iunie 2018

Andrei Năstase, mesaj de felicitare cu ocazia Zilei profesionale a lucrătorului medical şi a far...

Dragii noștri medici, oameni în halate albe, Nu există și nu a existat vreodată o profesie mai deosebită, mai specială și mai necesară decât cea a domniilor voastre. Oamenii v-au încredințat tot ceea ce au mai scump – sănătatea - și a sta la straja sănătății, a ajuta cu demnitate și profesionalism pacienții ajunși la ananghie reprezintă, fără exagerare, sacrificiul suprem al civilizației noastre. Însă orice efort, orice dăruire trebuiesc apreciate de întreaga societate, în primul rând de instituțiile statului, de decidenți. Spre marele nostru regret, guvernările care s-au succedat la putere pe parcursul a câteva decenii au neglijat aproape în totalitate problemele acute ale personalului medical, au demolat cărămidă cu cărămidă sistemul de sănătate, iar actualul regim l-a și pus pe butuci. Iată de ce am subliniat mereu că obiectivele noastre sunt îndreptate spre eficientizarea serviciilor medicale, în așa fel încât prestarea acestora populației să fie de înaltă calitate, instituțiile medicale să fie modernizate, iar baza tehnico-materială să fie renovată periodic conform tehnologiilor performante. E ziua dumneavoastră profesională și poate că ar trebui să trecem cu vederea, măcar astăzi, punctele vulnerabile ale sistemului. Dar nu se poate, pentru că în fiecare zi  pierdem cadre medicale bine pregătite, iar exodul lor este un pericol uriaș pentru sistemul de sănătate, viața a sute de mii de oameni fiind în reală primejdie. Prin urmare, este imperios necesară motivarea medicilor de a rămâne Acasă, cu atât mai mult cu cât sute de dosare sunt depuse în căutarea unor condiții mai bune peste hotare. Vreau să vă asigur că în calitatea mea de Primar general al Capitalei voi acorda o atenție deosebită îmbunătățirii bazei tehnico-materiale a spitalelor municipale, ale celor cu clinici universitare, unde are loc instruirea viitorilor medici, voi dezvolta o colaborare strânsă cu mediul universitar, academic în realizarea unor pași serioși în reformarea sistemului de sănătate municipal, care trebuie sa devină un model pentru toată țara. Știu că marea majoritate a celor care au rostit  jurământul lui Hipocrates rămân fideli datoriei sale profesionale, manifestând de multe ori sacrificiu și dăruire. Dar în condițiile lumii moderne avem nevoie de mai mult, și anume de politici guvernamentale eficiente de asanare a medicinii, de edificare a unui sistem modern, dotat cu utilaj de ultimă generație, de acordare a primului ajutor calificat, de condiții decente de spitalizare, etc. Stimați lucrători medicali și farmaciști din Republica Moldova,  toată recunoștința noastră pentru devotament și dăruire! Vă doresc, în această zi a halatelor albe, ca semn al curățeniei supreme, multă sănătate, bucurii și satisfacție pentru munca nobilă pe care o prestați. Și nu în ultimul rînd ca reformele în medicină să devină o realitate, iar salariile, pe potriva sacrificului Dvs. Împreună, cu responsabilitate, vom reuși.
Andrei Năstase 17 iunie 2018

citește mai mult

12 Iunie 2018

Omul săptămânii - Andrei Năstase, primarul ales al municipiului Chișinău...

Andrei Năstase a devenit noul primar general al municipiului Chişinău, fiind ales cu voturile a 129 432 alegători sau 52,57% din numărul celor ce au participat la votare. Astfel, victoria lui Andrei Năstase în aceste alegeri determină o serioasă schimbare de situaţie în politica autohtonă. La concret, victoria lui Andrei Năstase sporeşte vizibil şansele dreptei pro-europene în alegerile parlamentare din toamnă. Este un bun start pentru preconizatul scrutin, în care atât forţele politice de dreapta pro-europene, cât şi electoratul ce le susţine porneşte cu moralul ridicat. De asemenea, prin victoria în aceste alegeri, Andrei Năstase a eliminat ultimele suspiciuni privind capacitatea dreptei de a se coaliza în perspectiva alegerilor parlamentare. Acest obiectiv a fost trasat de Năstase încă în perioada de până la prezidențiale și a fost formalizat prin apelul public din 11 octombrie 2016 adresat Maiei Sandu și Partidului Acțiune și Solidaritate, interpretat de oponenții celor două partide emergente ca un ultimatum. Or, acum s-a văzut mai bine ca oricând că, doar unită, dreapta pro-europeană poate reuşi ceva. De notat e şi faptul că Andrei Năstase a obţinut acces la o importantă tribună politică, ori Primăria capitalei tot timpul a avut o importanţă politică aparte. Aceasta deschide anumite perspective de viitor nu doar în faţa sa, ci şi a dreptei pro-europene în general. TRIBUNA precizează: Andrei Năstase s-a născut pe data de 6 august 1975, în satul Mândrești, raionul Telenești. Din anul 1982 până în anul 1992 a învățat la școala din Mândrești, din 1992 pînă în 1993 a studiat la Facultatea de Istorie-Geografie a Universității „Stefan cel Mare” din Suceava, România, iar din 1993 până în 1997 a studiat la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, România. Din 1997 până în 2000 activează ca procuror, din 2000 până în 2002 – în calitate de vicedirector al unei întreprinderi mixte moldo-germane. Are licență de avocat din 15 noiembrie 2002. La începutul anului 2015, alături de mai mulți lideri de opinie, jurnaliști, juriști, politologi, ambasadori etc. a participat la înființarea Platformei Civice „Demnitate și Adevăr”. În decembrie 2015, o parte din membrii Platformei „Demnitate și Adevăr”, inclusiv Andrei Năstase, s-au alăturat Partidului „Forța Poporului” (PFP). La congresul extraordinar al PFP din 13 decembrie 2015 formațiunea a fost redenumită în Partidul „Platforma Demnitate și Adevăr”, iar Andrei Năstase a fost ales Președinte al partidului. Andrei Năstase este căsătorit și are trei copii. Pe data de 3 iunie 2018 a fost ales Primar general al municipiului Chişinău. Sursa: tribuna.md

citește mai mult

05 Iunie 2018

Andrei Năstase la prima întâlnire în calitate de Primar General ales al Municipiului Chișinău...

Andrei Năstase, Primarul General ales al municipiului Chișinău, împreună cu Alexandru Slusari, vicepreședintele Platformei Demnitate și Adevăr au avut astăzi o întâlnire cu conducerea Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM). Pentru Platforma DA descentralizarea reală și consolidarea autonomiei locale în conformitate cu standardele europene reprezintă pilonii de bază pentru modernizarea întregii țări, apropierea serviciilor publice calitative de oameni și soluționarea diferendului transnistrean. Formațiunea noastră a venit în repetate rânduri cu propuneri publice și punctuale privind implementarea extinsă și profundă a descentralizării financiare, administrative și politice a Republicii Moldova. În acest context, Andrei Năstase a menționat că la ora actuală anume CALM este cea mai independentă și reprezentativă organizație non-guvernamentală din domeniu, cu o reputație ireproșabilă și expertiza competentă. În calitate de Primar General, Andrei Năstase speră la o colaborare constructivă, fructuoasă cu CALM, al cărui membru este și Primăria municipiul Chișinău, și a venit cu solicitarea asistenței consultative pe mai multe subiecte legate de gestionarea eficientă a Capitalei, promițând o continuare a mai multor proiecte utile pentru locuitorii Chișinăului și eliminarea cît mai urgentă a haosului și corupției din administrația municipală. La rândul său, Alexandru Slusari a remarcat faptul că prima întâlnire a Primarului General ales are loc cu reprezentanții unei organizații, care mai mult de zece ani apără interesele aleșilor locali foarte profesionist și fără nici un iz politic, într-o țară extrem de centralizată. Președinta CALM, Tatiana Badan și directorul executiv al entității, Viorel Furdui l-au felicitat pe Andrei Năstase cu ocazia victoriei obținute și au sălutat poziția domniei sale privind descentralizarea Moldovei. Reprezentanții CALM au venit cu mai multe propuneri punctuale privind activitatea Primarului general, propuneri ce țin de gestionarea patrimoniului municipal, salarizarea personalului primăriei, colaborarea cu partenerii externi, în special cu Congresul Autorităților Locale ale Consiliului Europei, construirea relațiilor eficiente cu organizațiile non-guvernamentale capabile să livreze expertiza necesară, ect. Totodată, Andrei Năstase i-a mulțumit conducerii organizației pentru sugestile și propunerile făcute și a garantat că relațiile între primăria Chișinău și CALM se vor îmbunătăți semnificativ. De asemenea, edilul ales al Capitalei a subliniat importanța transparenței maxime în procesul decizional în cadrul administrării municipiului și a specificat că printre primele acțiuni ale primarului Andrei Năstase se va regăsi instituirea unui Consiliu consultativ al societății civile cu participarea indispensabilă a experților CALM. Chișinău, 5 iunie 2018

citește mai mult