ACASĂ/ noutăți

Andrei Năstase: ”Îndemnul nostru la unitate necesită o abordare responsabilă.”

16 Octombrie 2017

Platforma Demnitate și Adevăr, este partidul emergent, unic ca geneză, structură, componență și obiective. Am demonstrat prin fapte, nu declarativ, că suntem fideli ideii de consolidare a societății noastre și de conjugare a eforturilor tuturor forțelor democratice, antioligarhice.

Ne preocupă repunerea țării pe făgașul normalității, a modernizării acesteia conform celor mai înalte standarde economice europene, a edificării statului de drept, menite să asigure tuturor cetăţenilor Republicii Moldova un nivel de trai decent și realizarea efectivă a drepturilor și libertăților de ordin social-economic și politic.

Îndemnul nostru la unitate adresat tuturor forțelor politice emergente necesită o abordare responsabilă, reciproc respectuoasă din partea potențialilor parteneri, dar cel mai important, necesită o atitudine de respect aparte față de cetățenii noștri, sătui de declarații și comunicate politice despre sondaje, despre mecanisme și algoritme de partajare, neurmate de fapte concrete, palpabile.

Oferta noastră către PAS, datează cu 11 octombrie 2016. A fost reiterată în câteva rânduri pe parcursul anului ce s-a scurs de atunci, fiind orientată spre eficientizarea eforturilor comune, maximizarea rezultatelor în alegeri, realizate prin unitatea, reciprocitatea și paritatea celor două partide.

Decizia cu privire la modul de participare sau neparticipare la următoarele alegeri parlamentare nu mai poate fi bazată pe sondaje, amânată aidoma celei cu privire la participarea cu un candidat comun în prezidențialele din 2016 și trebuie să fie parte a unui efort și agendă comune de lungă durată, nu ocazională, cuprinzând următoarele cicluri parlamentar, local și prezidențial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 Ianuarie 2018

”Magia din cutia pentru pantofi” o acțiune de caritate altfel inițiată de Arina Spătaru, pre...

O acțiune de caritate altfel - cu acest generic a fost lansată la Bălți campania  ”Magia din cutia pentru pantofi”. Inițiată de Arina Spătaru, președinta OT Bălți a Platformei DA, acțiunea s-a desfășurat în perioada 4 decembrie -13 ianuarie. Colectarea cutiilor pentru cadouri, a cărților, jucăriilor, hăinuțelor, lucrurilor de primă necesitate pentru copii a fost o adevărată provocare, dar și o bucurie nedisimulată pentru toți cei implicați. Darurile așezate cu grijă în cutiile pentru pantofi, ambalate frumos în hârtie colorată, au ajuns la destinațiile stabilite din timp, pentru a aduce sărbătoarea la cât mai mulți copii cu dizabilități. Unul din obiectivele campaniei a fost educarea solidarizării comunitare. Astfel la apelul lansat pe rețelele de socializare a reacționat un număr impunător de persoane sensibilizate de mobilul acțiunii de caritate. În cadrul campaniei a fost organizat și un frumos eveniment festiv, dar și interactiv în același timp. Participanții au avut posibilitatea să discute despre implicare, solidaritate, prietenie și despre necesitatea de a edifica o atitudine participativă față de gesturile de caritate comunitară cu psihologul Ina Crasnojon. În urma evenimentului banii colectați din vânzarea biletelor au fost donați unui copil diagnosticat cu autism!            

„ Sărbătorile de iarnă sunt un prilej de a deveni mai buni, deaceea ne-am propus ca prin această campanie să aducem bucurie în ochii copiilor deosebiți, am lansat un apel la solidaritate în primul rând a mamelor, să nu fie indiferente. Acțiunea a avut drept scop să aducă în sufletele copiilor magia sărbătorilor, dar și de a demonstra faptul că împreună putem face fapte bune! Am muncit enorm, ca acum să fiu mândră de rezultatul obținut.” – spune Arina Spătaru.
Pe toată perioada campaniei au fost colectate 388 de cutii, care au fost distribuite în 13 localități din municipiul Bălți, raioanele Fălești și Sângerei.

citește mai mult

18 Ianuarie 2018

Stanislav Pavlovschi: „2018 ne-ar putea da o şansă istorică să facem aşa, ca politicienii să...

Anul 2018 ar putea fi o şansă istorică pentru cetăţenii Republicii Moldova de a scăpa de politicienii care, în loc să lucreze pentru popor, îşi asigure o viaţă de lux pe spatele oamenilor. De această părere este vicepreşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Stanislav Pavlovschi, fost judecător la CEDO. Pentru aceasta însă, adaugă Stanislav Pavlovschi, este important răspunsul la întrebarea de ce şi pentru ce oamenii vin în politică. Este o întrebare foarte importantă, însă deloc retorică. Fără a da un răspuns clar la ea este imposibil de schimbat situaţia de absurditate, care s-a creat în ţara noastră. Prea multe exemple totalmente dezgustătoare ne-au dat nouă pretinşii politicieni. Din mai multe partide. Prea multe cazuri de trădare am văzut noi. Prea mulţi bani s-au furat de la poporul nostru de către cei care au jurat că vor lucra pentru ţară. Prea credul a fost poporul nostru. Prea uşor îşi scoatea ţara ultima cămaşă ca să asigure confortul celor care o jafuiau fără milă”, a declarat vicepreşedintele Platformei DA. „Anul 2018 ne-ar putea da o şansă unicală, dacă doriţi - istorică, să schimbăm această situaţie absurdă. Să facem aşa, ca politicienii să lucreze pentru popor, dar nu poporul să scoată din buzunar ultimul leuţ ca pretinşii politicieni să ducă viaţa de lux în vilele lor de milioane, construite pe banii furaţi de la bietul popor. Iar, pentru asta, mai întâi de toate, trebuie să aflăm, totuşi, un răspuns clar: de ce şi pentru ce oamenii vin în politică? Fără asta noi nu putem merge înainte. Fără asta, riscul ca pe spinarea poporului, din nou, vor intra în Parlament nişte nemernici, nişte ticăloşi, rămâne iminent”, a adăugat Stanislav Pavlovschi. Sursa: Jurnal.md

citește mai mult