Andrei Năstase privind măsurile urgente de contracarare a consecințelor nefaste ale secetei și înghețurilor propuse de Platforma DA

28 Aprilie 2020

Platforma DA constată cu îngrijorare nedisimulată că în această perioadă agricultura Republicii Moldova se confruntă cu cea mai severă secetă de la declararea independenței statale. În această iarnă s-a întâmplat pentru prima dată ca terenurile agricole să nu fie acoperite cu zăpadă măcar pentru câteva zile. Cantitatea precipitațiilor și rezervele de umeditate în sol ajung în medie la 25-30% din norma multianuală, iar restricțiile impuse în starea de urgență au influențat extrem de negativ aprovizionarea agricultorilor сu fertilizanți și produse de uz fitosanitar. Mai mult decât atât, înghețurile de primăvară timpurie au afectat în proporție de 70-80% plantațiile de caiși, migdal și piersici și în proporție  de 40-50% — plantațiile de cireș, vișin și prun, precum și semănăturile de rapiță de toamnă. În marea majoritate a raioanelor situația fermierilor este critică, fiind agravată și de problemele intervenite în procesul comercializării produselor pe piața internă, dar și în cadrul exporturilor din cauza limitării drastice a circulației. În asemenea condiții zeci de mii de fermieri riscă să falimenteze și astfel va fi pusă în pericol major securitatea alimentară a țării care va deveni și mai dependentă de importul produselor agroalimentare. Evident că acest fapt va genera implicit o creștere semnificativă a balanței negative de plată.

Ținând cont de riscurile enunțate și în baza mai multor consultări cu agricultorii, Platforma DA cere guvernării  să întreprindă de urgență următoarele măsuri:

–        Să creeze o comisie guvernamentală cu implicarea partenerilor de dezvoltare, imputernicită să evalueze impactul secetei, a înghețurilor și a crizei pandemice asupra sectorului agroalimentar;

–        Să evalueze oportunitatea  declarării stării de urgență cu caracter natural în toată țara sau în mai multe raioane ,  fără a limita drepturile  fundamentale ale oamenilor;

–        Să elaboreze rapid mecanismul eliberării certificatelor confirmative ale circumstanțelor de forță majoră în condițiile stării de urgență, ceea ce ar permite fermierilor să obțină aceste certificate în vederea simplificării negocierilor cu creditorii;

–        Să aprobe  cu maximă celeritate regulamentul privind mecanismul utilizării apelor subterane în scopul irigării terenurilor agricole;

–        Să se adreseze partenerilor externi în vederea asistenței financiare pentru a depăși criza naturală;

–        Să suplinească Fondul de Dezvoltare a Agriculturii cu minim 500 mln lei pentru plăți directe întreprinderilor agricole, inclusiv celor zootehnice, care au avut de suferit în urma secetei și a înghețurilor;

–        Să scutească întreprinderile care au avut de suferit  în urma secetei și a înghețurilor de plata impozitului pe venit;

–        Să amâne cu cel puțin 6 luni achitarea în bugetul public național de către întreprinderile respective a impozitelor și a taxelor aferente plăților salariale;

–        Să procure pentru  rezerva de stat minim 150 de mii de tone de grâu alimentar și 150 de mii de tone de porumb la un preț avantajos pentru agricultori în vederea limitării exportului producției;

–       Să publice informația exhaustivă privind stocurile cerealelor în Republica Moldova, ajustând exporturile necesităților interne ale țării.

Platforma DA avertizează guvernarea asupra consecințelor dezastruoase ireversibile în cazul inacțiunilor sale privind situația critică din agricultură și-i cere insistent să renunțe și în acest caz la jocurile iresponsabile  în scopuri electorale. Nu e de glumit, stimați tovarăși, atunci când cetățenii țării noastre riscă să se confrunte dincolo de criza pandemică și cu o criză alimentară! Populismul și minciuna nu ne vor salva. Avem nevoie de măsuri eficiente, responsabile, urgente pentru a preveni impactul nefast dublu al pandemiei și al catastrofei naturale. Platforma DA va contribui cu tot ce are la dispoziție, inclusive specialist și expertiză, pentru a sprijini guvernul în cazul când acesta va pune în aplicare setul de măsuri propus de noi și, eventual, alte măsuri de salvgardare a securității alimentare a Republicii Moldova.

Andrei Năstase,

Președinte al Platformei DA

28 aprilie 2020

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

27 Mai 2020

Platforma DA cere reluarea ședințelor plenare ale Parlamentului: nu împiedicați crearea comisiei...

Platforma Demnitate și Adevăr cere reluarea ședințelor plenare ale Parlamentului și anularea tuturor formelor de abuz atât împotriva deputaților, în particular, cât și a instituției legislative în general. Carantinarea deputaților și anularea ședințelor Parlamentului, urmare a unor situații și decizii dubioase, exploatate cinic de conducerea legislativului, le calificăm ca pe o încercare de a obstrucționa actul legislativ, dar, mai ales, de a împiedica crearea comisiei parlamentare de anchetă în cazul președintelui Igor Dodon, bănuit de acte grave de corupție și îmbogățire ilicită, precum și amânarea discreționară a votului pe marginea legii organizațiilor necomerciale, imperios necesară pentru deblocarea finanțării europene, în valoare de peste 600 de milioane de lei. Inițiativa Platformei DA privind crearea unei comisii parlamentare de anchetă pe marginea acțiunilor de corupție ale președintelui Igor Dodon, săvârșite cu sau fără participarea ex- președintelui PD, Vladimir Plahotniuc, cunoscute publicului prin intermediul presei, a unor dezvăluiri și investigații jurnalistice, trebuie de urgență implementată. Platforma DA își asumă președinția acestei comisii de anchetă, având ca experiență anterioară rapoartele credibile în dosarele fraudei bancare și privatizărilor ilicite, rezultate din activitatea comisiilor parlamentare de anchetă, conduse de vicepreședinții Platformei DA, Alexandru Slusari și Igor Munteanu. Totodată, cerem convocarea de urgență a Parlamentului pentru votul în lectura finală a legii organizațiilor necomerciale, ca ultimă condiție pentru accesarea tranșei a doua, în valoare de 30 de mln de euro, din asistența macrofinanciară, prevăzută în memorandumul semnat în 2017 cu  Uniunea Europeană. Ne adresăm deputaților din Parlamentul Republicii Moldova, care au trecut testul COVID -19, să se alăture demersului Platformei DA și să ceară reluarea ședințelor plenare. Orice tergiversare a activității legislativului o calificăm ca pe o  conjurație a lui Igor Dodon și PSRM cu  clanurile oligarhice, care sugrumă Republica Moldova și o tentativă clară de protecție a actualului președinte. Constatăm cu îngrijorare că așa cum în perioada martie - iunie 2019 lucrările Parlamentului au fost blocate intenționat pentru a permite finalizarea unor negocieri oculte între Plahotniuc și Dodon (eșuate într-un final), în aceste zile, invocând o pretinsă criză sanitară la nivelul forului legislativ al Republicii Moldova, s-a creat din nou, în mod artificial, o criză susținută cu evidență de PSRM și aliații săi. Parlamentul este blocat prin terptipuri birocratice care îngrădesc dreptul poporului Republicii Moldova de a-și exercita puterea prin intermediul reprezentanților legal aleși.  

citește mai mult

26 Mai 2020

Platforma DA propune ca întreprinderile municipale să fie scoase din subordinea directă a primaru...

Astăzi la CMC fracțiunea Platforma DA a propus o inițiativă legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 246 din 23 noiembrie 2017 cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală. Legea care trebuie modificată, a produs unele efecte juridice negative cu referință la exercitarea funcției de control de către Consiliul Municipal Chișinău în calitate de fondator a întreprinderilor municipale, ținând cont de conținutul articolului 8 alineatul (3): Membru al consiliului de administrație al întreprinderii de stat/municipale nu poate fi: ...”membrii autorității deliberative”, adică consilierii municipali. Astfel puterea decizională este transmisă unor persoane terțe care nu poartă răspundere pentru gestiunea patrimonială transmisă la balanța întreprinderilor și pentru formarea bugetului municipal. Lanțul obiectivelor privind valorificarea veniturilor bugetare cu participarea întreprinderilor municipale este practic întrerupt, ceea ce generează necesitatea unor subvenționări pe alocuri neargumentate, fiind alocate întreprinderilor surse care de fapt ar trebui să fie orientate la dezvoltarea socială și cea de infrastructură a orașului. În acest context asistăm și suntem spectatorii unor procese în care Consiliilor de Administrare a Întreprinderilor Municipale servesc drept instrument decizional în înstrăinări de terenuri și a diverselor obiective de patrimoniu ale municipalității care au stat pe parcursul ultimelor 8 ani la balanța întreprinderilor, urmele cărora nu se fac cunoscute nici prin cele mai complexe investigații ale instanțelor de drept cum sunt Procuratura Generală și Centrul Național Anticorupție, inclusiv și din motive neclare privind imposibilitatea înregistrării acestor bunuri ca patrimoniu proprietate municipală. Mai mult decât atât, s-a evitat efectuarea în ultimii 10 ani a auditului întreprinderilor furnizoare și prestatoare de servicii comunale, de aici și menționarea unor tarife exorbitante care identifică incapacitatea de plată a cel puțin 60% din locuitorii municipiului Chișinău. De asemenea a fost evitată defalcarea/contribuția la buget din supra-venituri și respectiv dividente, toate acestea fiind coordonate direct cu primarul general, având în vedere că toate întreprinderile municipale se află în subordinea directă al acestuia, în calitate de autoritate publică locală. [pdf-embedder url="http://www.platformada.md/wp-content/uploads/2020/05/initiativa-legislativa-primarie.pdf" title="initiativa legislativa primarie"]

citește mai mult

21 Mai 2020

Platforma DA cere crearea Comisiei parlamentare speciale de anchetă privind actele de corupție și...

Fracțiunea Platformei DA cere crearea Comisiei parlamentare speciale de anchetă privind actele de corupție și îmbogățire ilicită a președintelui Igor Dodon. Pe lângă constatările de încălcare a Constituției Republicii Moldova de către Președinte, acesta apare frecvent în scandaluri de corupție, fapt pentru care se aduc atingere principiului statului de drept, cât și se diminuează semnificativ încrederea cetățenilor în instituțiile statului. Astfel, pe data de 18 mai 2020 întreaga societate a fost bulversată în urma apariției unor imagini video în care apare Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon alături de cetățenii Vlad Plahotniuc și Serghei Iaralov, figuranți în procese penale. În înregistrările video, cetățeanul Vlad Plahotniuc intenționa să-i transmită un pachet de culoare neagră Președintelui Republicii Moldova. Cel din urmă l-a îndemnat să transmită acest pachet printr-o terță persoană și a specificat că acest pachet ar fi predestinat pentru ,,plata salariilor”. Din alte înregistrări video, în care apar cei trei, Președintele Republicii Moldova îi sugerează lui Vlad Plahotniuc că are nevoie de bani pentru finanțarea partidului. Aceste înregistrări video, care confirmă planarea unor suspiciuni de corupție, nu sunt unice, Președintele Republicii Moldova figurează și în alte scandaluri de corupție. Principiul statului de drept este consfințit în preambulul și art. 1 alin. (3) din Constituția Republicii Moldova. Exigențele statului de drept presupun asigurarea legalității, securității juridice, interzicerea arbitrarului, accesul la justiție în fața instanțelor, respectarea drepturilor omului cât și egalitatea în fața legii. Tot astăzi, președintele Platformei DA, Andrei Năstase, a adresat Procurorului General denunțul în care solicit anchetarea penală a cazului Igor Dodon și Plahotniuc Vladimir, președintele R. Moldova și, respectiv, ex-președinte al Partidului Democrat și ex-deputat, cu atragerea la răspundere penală a acestora, dar și a tuturor persoanelor implicate în eventuale acte de corupție. [pdf-embedder url="http://www.platformada.md/wp-content/uploads/2020/05/Denunț-PG.semnat-1.pdf" title="Denunț PG.semnat (1)"][pdf-embedder url="http://www.platformada.md/wp-content/uploads/2020/05/hotărâre-Dodon.pdf" title="hotărâre Dodon"]

citește mai mult