Andrei Năstase: ”Schemele de contrabandă au fost reluate în forță de către actuala putere socialistă și oligarhică, coordonată de Dodon.”

11 Mai 2020

Andrei Năstase în cadrul briefingului din 11 mai 2020 despre perioada iulie – noiembrie 2019, perioadă în care a fost viceprim-ministru și ministru de interne al Republicii Moldova

Dragi prieteni,

Am organizat astăzi această conferință de presă pentru a aduce la cunoștința tuturor cetățenilor Republicii Moldova date importante care au legătură cu un subiect de interes național, subiect care a fost folosit în mod mincinos și manipulatoriu de către actuala putere de la Chișinau în perioada iulie – noiembrie 2019, perioadă în care am fost viceprim-ministru și ministru de interne al Republicii Moldova.

Este vorba despre contrabanda de la frontiera de Vest a Republicii Moldova, iar datele pe care le voi prezenta astăzi demonstrează, fără putință de tăgadă, că schemele de contrabandă protejate de regimul oligarhic Plahotniuc, au fost reluate în forță de către actuala putere socialistă și oligarhică, coordonată de către președintele Igor Dodon, în vreme ce în perioada ministeriatului meu indicatorii care măsoară contrabanda la vestul Republicii Moldova au atins cele mai scăzute valori din ultimii 8 ani de zile.

Repet, în perioada ministeriatului meu indicatorii care măsoară contrabanda la vestul Republicii Moldova au atins cele mai scăzute valori din ultimii 8 ani de zile.

Concret, institutul Novel Reasearch, un respectabil institut de cercetare de piață, a dat publicității un raport care arată în mod foarte clar că pentru prima dată în ultimul deceniu piața neagră a țigaretelor din România a scăzut sub 11% din totalul consumului. Potrivit cercetării Novel Reasearch, comerțul ilegal cu țigarete s-a redus abrupt în septembrie la 10,5%, cu 3,2 p.p., după o scădere continuă, pentru patru luni consecutiv. Și asta doar în România, pentru că operăm cu date statistice clare, date publicității. În ce privește țările vest europene , printre care Spania, Italia, Portugalia, procentajul nu este deloc mai mic. Pot să vă spun că la un anumit moment, în vara anului 2019 pe piața neagră din aceste țări nu se mai găseau țigarete de contrabandă pe filiera Republica Moldova, în acest sens există există probe materiale, dar și mulți mai mulți martori oculari investigați de presă care au demonstrat acest lucru în practică. Povesteau cum mergeau să cumpere țițări de de contrabandă. La început au dispărut o parte din cele mai căutate. Vânzătorii clandestini din piețe sau din preajma transportului moldovenesc de călători le spuneau – luați acum, mâine nici de acestea, mai puțin căutate,n-o să fie. )

Vom oferi mass-mediei link-ul acestei cercetări, veți putea, dacă veți dori, să publicați indicatorii și graficele care însoțesc rezultatele studiului.

Comentând rezultatele acestei studiu, șeful Poliției de Frontieră din România, chestorul general de poliţie Ioan Buda, a spus: „Acest nivel scăzut, fără precedent, al contrabandei, este rezultatul unor acțiuni de cooperare desfășurate la frontierele României, atât în plan intern, cât şi internațional, iar pentru menţinerea lui ne propunem să continuăm acțiunile, în parteneriat cu autoritățile similare din țările vecine, cu instituțiile abilitate locale, precum și cu mediul privat.”

Novel Reasearch precizează în comunicatul care însoțește această cercetare de piață că la scăderea contrabandei au contribuit nemijlocit măsurile decise la nivel politic în țările vecine, închiderea magazinelor Duty Free pe linia de demarcație cu Transnistria fiind un exemplu relevant în acest sens.

Problematica contrabandei la frontierele Uniunii Europene este o temă extrem de importantă deoarece afectează în mod grav economiile țărilor europene pe teritoriul cărora contrabanda înflorește.

Concret, pentru doar România, daunele generate de contrabanda cu orice fel de produse depășesc o valoare cumulată care se situează între 1 și 2 miliarde de euro anual, din care peste 650 milioane de euro pierderi la bugetul României sunt puse pe seama contrabandei cu țigarete.

Potrivit aceluiași institut de cercetare de piața, începând cu luna ianuarie a acestui an indicatorii contrabandei pe teritoriul României au crescut exponențial, iar valorile acestor indicatori s-au întors, în timp foarte scurt, la nivelul lunii iunie 2019, nivel la care se situează de peste 10 ani de zile.

Trebuie precizat că prin punctul vamal Albița – Leușeni se înregistrează cel mai mare trafic de mărfuri de la frontiera de Est a României, de 100 de ori mai mare decât cel de la Galați, deși acolo este și punct de trecere feroviar. Ca atare, Albița-Leușeni este evaluat ca fiind punctul de tranzit cu cele mai mari volume de mărfuri destinate contrabandei de la frontiera de Est a României. Volumul uriaș de mărfuri în tranzit nu permite controlul amănunțit al fiecărui tir de marfă, întârzierile generate de controlul amănunțit generând daune incalculabile.

Cu toate acestea, în mandatul meu de ministru, alături de colegii mei polițiști de frontieră, am reușit să facem ceva cu adevărat important. Ce am reușit noi toți în doar câteva luni, alții nu au reușit în aproape 10 ani de zile! Acesta este adevărul, nu altul. Ne bucură faptul că în ultimul timp despre acest fenomen vorbesc analiști politici și reprezentanți de vază ai societății civile din Republica Moldova.

Suntem obligați de realități să tragem împreună câteva concluzii și să comunicăm cetățenilor Republicii Moldova ADEVĂRUL despre contrabandă și despre cei care o administrează. Ca atare, vreau să fac următoarele precizări.

Toată campania de dezinformare și manipulare, derulată pe holdingurile lui Plahotniuc și Dodon în toamna anului trecut, în timpul campaniei pentru Primăria Chișinău, campanie prin care oamenii au fost mințiți, intoxicați cu falsuri că Andrei Năstase a preluat schemele de contrabandă, nu a fost altceva decât parte a răzbuiulii hibrid, o manipulare ordinară pe care unii, din păcate, au crezut-o. Așa că astăzi Chișinăul suferă, iar candidatul lui Dodon, ajuns primar folosind minciuna și manipularea, incompetentul Ion Ceban, va fi incapabil să facă ceea ce trebuie pentru oras și pentru oamenii lui.

Imediat după preluarea mandatului de viceprim-ministru și Ministru al Afacerilor Interne am fost la București unde am avut întâlniri cu Ministrul de Interne al României, cu Șeful Inpectoratului General de Poliție, cu Șeful Poliției de Frontieră și am pus bazele unui parteneriat corect si asumat între structurile de poliție ale României și Moldovei, unul dintre obiectivele abordate cu maximă responsabilitate fiind contrabanda de la frontiera de Est a României.

Rezultatele angajamentului meu și a partenerilor din România sunt foarte clar relevate de acest raport. De ce aceste cifre au apărut cu relativă întârziere? Deoarece raportările complexe din piață se configurează cu greutate și este nevoie de timp pentru a putea măsura cu obiectivitate astfel de indicatori economici și evalua tendințe pe termen mediu și scurt.

Pe timpul mandatului meu de ministru al afacerilor interne am pus bazele unei corecte și transparente colaborări loiale între instituțiile statului, MAI, SIS, CNA, PG și altele, am militat pentru asumarea unor obiective esențiale pentru eradicarea corupției și contrabandei, iar acest lucru s-a transpus în schimbarea imediată a modului în care colegii mei, polițiștii de frontieră, și-au făcut meseria în toamna anului trecut. Așa cum bine se știe, am numit oameni corecți și integri în fruntea unor structuri specializate, structuri care au început să funcționeze în slujba poporului Republicii Moldova, nu în slujba unui grup restrâns de oligarhi și mafioți.

Am militat întotdeauna pentru creșterea capacității de integrare a resurselor comune pe care România și Republica Moldova le puteau folosi pentru abordarea anumitor vulnerabilități, iar aici mă refer, pe lângă contrabandă la proiectele SMURD și multe altele.

Toată, dar absolut toată munca mea și a colegilor mei din Ministerul Afacerilor de Interne și din Poliția de Frontieră a fost aruncată la coș, după cedarea puterii executive lui Dodon, moment în care Dodon a decis că lucrurile trebuie să rămână la fel, așa cum ele se făptuiesc de 10 ani în ceea ce privește schemele de contrabandă. Schemele au rămas la fel, s-a schimbat doar stăpânul lor! Regimul DODON! Nu pot, la sfârșitul acestor concluzii să nu mă refer la un alt fals promovat în spațiul public până la isterie. Chipurile, de ce Ministerul de Interne și eu personal nu i-am arestat pe contrabandiști, de ce nu i-am dus la închisoare sau nu i-am pus la zid. La început am crezut că o asemenea abordare vine doar din neștiință, dar avalanșa de acuze a fost preluată de propaganda dodonistă care, inspirată de la case mai mari, știe că cu cât o minciună este mai gogonată, cu atât devine mai credibilă. Vreau să pun punct acestor inepții și să repet – Ministerul de interne a oprit contrabanda, a pornit dosare penale, le-a instrumentat, iar de punerea la pușcărie se ocupă, conform legii și Constituției procuratura și instanțele de judecată. Unicul Minister de interne din lume care avea toate atribuțiile punerii la pușcărie era cel condus de Beria.

Este adevărat că pe timpul cât eram la Ministerul de Interne contrabandiștii au spălat putina din Republica Moldova, se ascundeau pe la Odesa și prin alte orașe de frică și neputință. Angajații MAI au primit indicații clare să oprească toate schemele, să nu se supună nimănui decât legii, având totală libertate de acționa legal, în interesul statului. Și asta a fost o abordare comună la nivelul întregului minister condus mine. Vă invit să căutați Adevărul, nu percepțiile modelate de unele televiziuni, unii comentatori și deontologii contextuali. Iar arestările și condamnările s-ar fi produs în următoarele două-trei luni, la intervenția procuraturii și a instanțelor de judecată, când dosarele instrumentate și-ar fi parcurs etapele legale, așa cum este corect și normal întt-o lume civilizată.

Acestea fiind spuse și probate cu date oficiale asumate de România prin vocile unor foarte importanți actori economici din domeniu și prin vocea unor generali ai Ministerului de Interne de la București, vă îndemn pe toți să refuzăm să mai acceptăm ca manipularea, minciuna și dezinformarea să ne țină în întuneric.

Este momentul să prețuim adevărul, să punem la îndoială tot, dar absolut tot ce ne va spune de astăzi înainte Dodon, Chicu sau mașinăria de propagandă a PSRM.

Nu trebuie să le mai permitem acestor oameni să ne modeleze percepțiile, trebuie să înțelegem corect Adevărul și realitățile și să acționăm în consecință. Cel mai mare pericol pentru Moldova și pentru întreaga noastră societate este Igor Dodon și cercul său de putere care a preluat din mers întreaga structură oligarhică și mafiotică care parazitează și paralizează statul, în complexitatea acestuia!

Igor Dodon, minciuna, oportunismul, dezinformarea, șantajul sau linșajul mediatic nu te vor salva. Vei pierde aceste alegeri pentru că oamenii liberi, cinstiți, demni și curajoși din această țară s-au lămurit în privința ta și a celorlalți oportuniști și populiști!

Ești un mincinos sinistru și un oportunist care-și bate joc zilnic de Republica Moldova! Să-ți fie rușine! De celelalte se va ocupa o justiție liberă, dreaptă, independentă!

Îndemn presa în continuare să investigheze întâlnirile imorale ale presedintelui Dodon cu reprezentanții unor structuri mafiote, inclusiv cu cel trimis pe banca acuzaților, Vasile Botnari, ca urmare a finalizării dosarului inițiat de MAI în dosarul vizând securitatea națională.

11 mai 2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

21 Septembrie 2020

Acțiunile concrete ale Platformei DA privind majorarea reală a pensiilor...

În condițiile apropiatei campanii electorale, tradițional, concurenții electorali vehiculează promisiuni de majorare a salariilor și pensiilor , de creare a locurilor de muncă etc, subiecte stringente pentru Republica Moldova, unde populația subexistă de ani buni și singura ieșire din situație pentru mulți oameni a devenit plecarea peste hotare. Platforma DA, însă, are o abordare diferită, pragmatică, consecventă și concretă a subiectelor respective și a venit mereu, depășind categoric sloganele populiste, cu soluții concrete, bine elaborate și acoperite din punct de vedere financiar. Când toți vorbesc acum despre pensii majorate, noi încă în februarie anul curent am înaintat o inițiativă legislativă prin care am propus o formulă reală de a majora semnificativ și constant (nu prin indemnizații unice) pensiile sub minimul de existență. Atunci am propus explicit ca pensiile să fie indexate conform ratei inflației pentru anul precedent. Astfel toate pensiile urmau a fi indexate la 1 aprilie 2020 cu 7,5%, iar pensiile sub minimul de existență pentru circa 440.000 de pensionari urmau să fie indexate la 1 octombrie 2020 dublu sau cu 15%. Scopul nostru era de a majora pensiile celei mai vulnerabile categorii a oamenilor în etate. În calitate de sursă financiară suplimentară pentru acoperirea cheltuielilor destinate formulei de indexare propuse de Platforma DA, (era vorba de 350 mln lei) am indicat profitul Băncii Naționale a Moldovei achitat în bugetul de stat. Amintim că formațiunea noastră a pledat și pledează pentru eliminarea inechității prin care peste 440.000 de pensionari trăiesc nepermis de mult sub minimul de existență. Mulți din acești pensionari provin din zonele rurale, au stagiu de muncă de peste 40 de ani și nu poartă nicio vină pentru faptul că o perioadă îndelungată gospodăriile colective nu au fost capabile să achite contribuțiile sociale pentru angajații săi în măsura deplină. Anume atunci a apărut această discrepanță enormă în contribuțiile cumulative ale angajaților din sectorul agrar și această discriminare trebuie înlăturată neîntârziat. De altfel, Platforma DA a înaintat și initiativă legislativă privind modificarea Legii bugetului de stat la 22 aprilie curent, propunând ca indemnizația unică destinată pensionarilor sa fie majorată de la 700 la 1000 lei. Și atunci am indicat cu cea mai mare precizie resursele financiare care puteau fi redistribuite în contul acestor cheltuieli. Din păcate, atunci propunerea noastră nu a fost susținută de majoritatea parlamentară pe motivul austerității bugetului. Iar azi suntem cu toții martorii unei bătăi de joc de oamenii în etate cărora li se promite o majorare de un procent. Platforma Demnitate și Adevăr cere guvernului Republicii Moldova achitarea în regim de urgență către toți pensionarii a indemnizatiei de 1000 lei. Personal împreuna cu echipa Platformei DA vom face totul ca pensia minimă în Republica Moldova să fie de peste 2500 lei. Repet nicio pensie în Republica Moldova nu trebuie sa fie mai mică de 2500 lei. Pentru a atinge acest obiectiv este nevoie de aproximativ 3,5 mlrd lei, iar noi planificăm ca în următorii 4 ani sa asigurăm venituri suplimentare în buget de minim 20 miliarde lei prin atragerea investițiilor străine, prin strivirea schemelor din cadrul achizițiilor publice, prin combaterea economiei tenebre, prin anularea unor facilități fiscale arbitrare și prin impozitarea suplimentară a unor luxuri și vicii, acest obiectiv poate fi lesne de atins. Închei, dar nu înainte de a face din nou apel la ADEVĂR. Este momentul ca și pe acest subiect abordările politicienilor să fie asumate. Concret, solicităm din partea tuturor celorlalte fracțiuni politice din Parlamentul Republicii Moldova să prezinte public cel puțin o singură inițiativă parlamentară, un singur proiect de lege, promovat în ultimul an prin care să demonstreze că preocuparea lor actuală pentru creșterea pensiilor foarte mici nu este doar electorală. Vă spun eu! NU EXISTĂ așa ceva. Motiv pentru care, îndemn toți pensionarii din Republica Moldova să facă foarte bine diferența dintre promisiunile electorale ale celorlalte partide și grijă sinceră a Platformei DA pentru rezolvarea problemele cu care părinții și bunicii noștri se confruntă în fiecare zi.

citește mai mult

07 Septembrie 2020

Congresul al II-lea al Organizației de Tineret a Platformei DA Tinerii DA cu genericul „Președin...

Duminică a avut loc Congresul al II-lea al Organizației de Tineret a Platformei DA Tinerii DA cu genericul „Președinte pentru TINEri”, cu participarea largă a delegaților din toate colțurile țării. De asemenea la Congres au fost prezenți Andrei Năstase, președintele Platformei DA, deputați, consilieri și primari ai formațiunii. Oaspetele de onoare al evenimentului a fost domnișoara Mara Mareș, vicepreședinta organizației de tineret al PPE, Președinta tineretului național-liberal din România. Președintele Tinerii DA, cel mai tânăr deputat din actualul legislativ, Dinu Plîngău, a amintit despre evenimentele istorice din 6 septembrie 2015, subliniind importanța enormă a protestelor masive din acel an și a calității deosebite a oamenilor, în special a tinerilor din Platforma DA, formațiune care a livrat Republicii Moldova cei mai tineri primari și consilieri locali din istoria țării. La eveniment au luat cuvântul tinerii Vasile Bivol, primar al satului Peciște, Rezina, Cristian Sârbu, consilier municipal din Strășeni, Victoria Marian-Bogos, vicepreședintă a raionului Ialoveni, dar și decanul de vârstă, seniorul de aur al Platformei DA, Victor Leancă. De asemenea în fața tinerilor au vorbit Aliona Doroș, președinta Organizației de femei a Platformei DA, deputații Maria Ciobanu și Liviu Vovc, președintele tineretului național-liberal din Republica Moldova, Vlad Gâra. Gabor Berczeli, director al Institutului Robert Schuman, a menționat că activitatea tinerilor DA și, în special a lui Dinu Plîngău în parlament și la Curtea Constituțională a Republicii Moldova, este deja cunoscută și în afara țării, iar felul în care Andrei Năstase reușește să atragă și să construiască o echipă tânără și puternică în jurul său vorbește de la sine despre calitatea neîndoielnică a Platformei DA. La congres a fost ales noul Președinte al Organizației - Ștefan Cojocaru, jurist de formațiune profesională și unul dintre cei mai activi și dedicați membri ai formațiunii. Pentru această funcție a candidat și un alt binecunoscut activist al Platformei DA, Pavel Horea. Ștefan Cojocaru a menționat că s-a regăsit în echipa Platformei DA pentru că numai aici sunt oameni care cu adevărat pun interesele țării mai presus de orice interese personale, nu cedează nicio clipă și este sigur că împreună vor reuși să aducă schimbarea atât de mult dorită de oameni. Andrei Năstase a felicitat tinerii cu ocazia minunatului eveniment pe care l-au organizat cu atâta profesionalism și dăruire, a menționat că acesta este o replică a acelei Mari Adunări Naționale din 6 septembrie 2015, iar această noțiune istorică, precum și cea a blocului ACUM, sunt stări de spirit care odată intrate în conștiința națională, vor dăinui și ne vor conduce spre mari victorii. La Congres a fost adoptată și o Rezoluție prin care, ținând cont de incapacitatea guvernării de a gestiona criza multiplă din Republica Moldova, de orgoliile politice care nu permit realizarea unității solide a tuturor forțelor pro-europene, de asaltul zilnic al lui Igor Dodon asupra democrației, statului de drept, independenței justiției și integrității teritoriale a Republicii Moldova, de interesele oculte interne și străine de a ține țara sub controlul direct al mafioților, oportuniștilor și populiștilor, de nevoia stringentă de asumare, responsabilitate, onestitate și determinare plenară pentru a demara reformele necesare, definitive și ireversibile pentru așezarea Republicii Moldova alături de România și alte state europene, tinerii reuniți la Congres au decis să comunice lansarea la nivel național a campaniei „Andrei Năstase – Președinte pentru TINEri”, prin care să fie activate toate energiile pozitive ale generației actuale pentru sprijinirea singurului candidat la alegerile prezidențiale care poate oferi certitudinea unui viitor drept, prosper și corect pentru toți.    

citește mai mult

21 August 2020

Soluțiile strategice ale Platformei DA privind soluționarea complexă a problemelor cronice ale ag...

Ultima criza climaterică, caracterizată în special printr-o secetă severă, a demonstrat elocvent toate carențele cronice ale politicilor precare în domeniul agricol și lipsa totală a măsurilor de protecție a fermierilor în fața calamităților naturale. În ultimii 30 de ani nicio guvernare nu a făcut nimic pentru soluționarea fundamentală, complexă și sistemică a problemei sectorului agrar prin prisma asigurării și protecției agricultorilor în cazul cataclismelor. După depășirea consecințelor fiecărei secete și imediat după prima ploaie guvernanții uitau de promisiunile făcute și producătorii agricoli au continuat să se descurce mereu pe cont propriu, deși este mai mult decât evident că an de an problemele nu s-au rezolvat de la sine și sectorul agricol s-a confruntat mereu cu riscuri enorme de faliment, iar Republica Moldova – cu situații păguboase care îi puneau în pericol securitatea alimentară. În acest context, Platforma DA propune un set de măsuri sistemice, care urmează să fie implementate imediat și concomitant, în vederea creării unui sistem sustenabil de prevenire și combatere a hazardurilor naturale în agricultură. În primul rând ne referim în acest context la irigarea masivă a terenurilor agricole. Platforma DA propune elaborarea și aplicarea începând cu 2021 a unui Program Național de utilizare eficientă a resurselor acvatice în scopul irigării. Programul ar prevedea construirea mai multor bazine de acumulare a apelor la care s-ar conecta un număr maxim de agricultori. De asemenea propunem subvenționarea semnificativă a procurării sistemelor de irigare la scară mică, consolidarea și stimularea financiară a asociațiilor utilizatorilor de apă, simplificarea continuă a procedurii de obținere a actelor permisive pentru accesul agricultorilor la apă, inventarierea tuturor fântânilor arteziene neutilizate etc. Întru realizarea acestui Program amplu este necesar ca Republica Moldova să declare problema irigării drept prioritate națională economică și să se adreseze către partenerii externi privind asigurarea asistenței financiare și tehnice și în acest domeniu. O altă prioritate majoră care necesită a fi soluționată urgent este asigurarea în agricultură, care ar proteja bunurile producătorilor, investiţiile financiare în cazul producerii calamităţilor naturale. Adoptarea legii privind hazardurile naturale, care să prevadă participarea statului la achitarea despăgubirilor în cazuri precum seceta excesivă sau înghețurile de primăvară, cu condiția ca agricultorii afectați să fi fost asigurați, trebuie să ajungă în procesul de dezbateri pe platforma parlamentară în timpul cel mai apropiat. De asemenea propunem crearea unor fonduri mutuale pentru calamități naturale, care să fie finanțate solidar de stat, de companiile de asigurări și de agricultori. Pentru a crește rezistența în fața calamităților naturale e nevoie imperioasă de împădurirea țării. Despădurirea masivă legală, precum și ilicită, din ultimele decenii a contribuit semnificativ la micșorarea precipitațiilor în Moldova și a agravat situația pe dimensiunea schimbărilor climatice. În acest context se impune limitarea riguroasă a tăierii pădurilor și demararea unui Program Național de împădurire, care ar prevedea plantarea anuală a 15-30 hectare de pădure, în așa fel încât să sporim rezistența în fața dezastrelor naturale și să temperăm substanțial procesul schimbărilor climaterice nefaste. Platforma DA reiterează importanța strategică enormă a domeniului agricol pentru Republica Moldova și necesitatea implementării unor politici durabile, eficiente și sustenabile în agricultură. Doar astfel satele noastre vor fi apărate în fața fenomenului depopulării și exodului masiv, iar țara – în fața pericolului prăbușirii securității alimentare naționale. Apelul nostru către toate forțele politice din Republica Moldova este acela de a veni alături de agricultori, de problemele și nevoile lor. Disensiunile, interesele și calculele politice nu-și au rostul în astfel de momente de criză. Suntem nevoiți să constatăm cu îngrijorare faptul că Igor Dodon și Ion Chicu demonstrează cât de ostili sunt, în structura lor politică și principială, de valorile și definițiile democratice. Este inadmisibil să ameninți agricultorii spunând că cei care nu vor încheia acțiunea de protest nu vor beneficia de ajutoarele și așa foarte mici acordate de guvern. Abordările acestui guvern sunt greșite, lipsite de coerență și ne demonstrează tuturor cât de incoerent poate fi un guvern electoral atunci când trebuie să rezolve problemele țării și nu problemele personale, politice și electorale ale lui Igor Dodon.

citește mai mult