ACASĂ/ noutăți

Declarația Platformei DA privind privatizările abuzive.

18 Octombrie 2018

După privatizarea controversată a companiei Air Moldova Platforma Demnitate și Adevăr a examinat cu atenție eventuala privatizare a unor întreprinderi importante de stat, preconizată pentru octombrie-noiembrie 2018.

Astfel, statul propune spre vânzare 85 % din acțiunile S.A. „Gara Nord”. Prețul de comercializare stabilit este de puțin peste 18 mln. lei. Totodată valoarea totală a activelor companiei depășește 37 milioane lei. Anul trecut întreprinderea a avut un profit net de circa 0,5 mln. lei. În 2016 acest profit era puțin sub un milion de lei. Datoriile totale ale S.A. ”Gara Nord” sunt de aproximativ 7 mln. lei, însă din acestea aproape jumătate sunt indicate ca alte datorii, fără descifrarea clară a acestora.

În aceste condiții este total inexplicabil de ce este nevoie de privatizat întreprinderea respectivă, dacă ea este perfect profitabilă cel puțin în ultimii doi ani. Este suspicios și faptul că nu sunt detaliate acele alte datorii în sumă de 3,2 mln. lei și nu este argumentat în niciun fel prețul vânzării de 18,3 mln. lei, raportat la valoarea activelor întreprinderii.

O altă întreprindere supusă privatizării este Societatea pe Acțiuni “Tutun-CTC”. În acest caz persistă și mai multe semne de întrebare. Statul propune privatizarea acestei companii strategice cu active în valoare totală de peste 390 mln. lei doar cu circa… 165 mln. lei! Atenționăm că anul trecut SA “Tutun CTC” a avut un profit net de aproape 13 mln. lei. Doi ani la rând compania achită în bugetul de stat dividende în sumă de peste 7 mln. lei. Totodată, compania ”Tutun-CTC” și-a redus datoriile de la 30 la 18 mln. lei într-un singur an. Nu există nicio justificare plauzibilă în privința necesității privatizării acestei entități. Dar chiar dacă asemenea argumente ar exista, prețul de vânzare propus este unul absolut  derizoriu. Pentru comparație, întreprinderea “Barza Alba” este scoasă la vânzare la un preț de două ori mai mare decât SA Tutun CTC, deși suma datoriilor este dublă față de monopolistul în producerea țigărilor în Moldova, iar valoarea activelor este mai mică cu aproximativ 30 mln. lei.

În contextul celor spuse, Platforma DA este profund îngrijorată de intenția actualei puteri de a face privatizări extrem de contradictorii. Suntem indignați de totala lipsă de transparență și de inconsistența justificării procedurilor de privatizare, organizate de actualul regim mafiot. Constatăm că așa numitele licitații și concursuri care vizează înstrăinarea patrimoniului de stat sunt dubioase și nu contribuie la eficientizarea managementului întreprinderilor și la acumularea mijloacelor financiare în bugetul de stat. Dimpotrivă, ele sunt parte a unui proces cras de falimentare artificială a întreprinderilor cu capital public și delapidare majoră în ajunul alegerilor. Este evident că guvernarea, anticipând propria prăbușire, încearcă prin multiple scheme criminale să îmbogățească rapid un grup preferențial de escroci.

Platforma DA cere imperios Guvernului Plahotniuc-Filip să renunțe la privatizări și concesionări absolut nemotivate, dubioase, ale obiectelor strategice din domeniul public, create de zeci de generații ale locuitorilor țării. Declarăm cu toată fermitatea și responsabilitatea că după demontarea acestui regim, vom supune unui process transparent de revizuire toate acțiunile ilicite de deetizare a patrimoniului de stat.

18 octombrie 2018

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

06 Iunie 2019

DECIZIA CONSILIULUI POLITIC NAȚIONAL AL PLATFORMEI DEMNITATE ȘI ADEVĂR CU PRIVIRE LA SOLUȚIILE ...

Republica Moldova trece printr-o criză politică premeditat și artificial creată care durează de aproape 3 luni de la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, perioadă în care problemele economice, sociale etc, cu care se confruntă în ultimii ani țara și cetățenii săi s-au adâncit și agravat alarmant. Lipsa unui Guvern funcțional, cu mandat din partea unui Parlament legitim, sabotarea activității legislative a Parlamentului și iminența alegerilor parlamentare anticipate generează o serie de consecințe periculoase pentru situația social-economică, riscând să arunce țara într-un haos și mai mare. Lipsa unui Guvern functional creează riscul iminent al intrării statului în incapacitate de plată, inclusiv în ceea ce privește asigurarea în viitorul apropiat a salariilor și pensiilor, din cauza unor politici iresponsabile ale Guvernului Filip, și izolarea completă a Republicii Moldova la periferia Europei, la periferia lumii civilizate. Pornind de la aceste riscuri grave pentru securitatea cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv cea economică, dar și din necesitatea de a asigura o guvernare, pornind de la dezideratul Platformei DA privind valorile și principiile democrațiilor consolidate, concret fiind vorba despre eliberarea statului din captivitatea unui clan mafiot și transformarea Moldovei într-o democrație autentică și ținând cont de situația politică actuală și de raportul de forțe din Parlament, Consiliul Național al Partidului Platforma DA a luat act de Decizia partenerilor noștri din cadrul Blocului Politic ACUM cu privire la asumarea unui guvern ACUM și votarea întregului pachet de dezoligarhizare, de scoatere a instituțiilor din captivitate, în urma votării unui speaker propus de PSRM. Consiliul Politic Național al Partidului Platforma DA a luat în analiză decizia votării unui speaker din partea PSRM pentru a oferi, din nou, un context politic favorabil pentru deblocarea situației politice. Respectând angajamentele asumate în fața cetățenilor în data de 21 februarie 2019 de a nu face coaliție cu partide oligarhice și antieuropene, conștientizând importanța păstrării în continuare a unității forțelor antioligarhice, proeuropene și democratice și consolidării Blocului Politic ACUM, constituit prin acordul din 26 martie 2019, am analizat în detaliu întregul context politic și am constatat că: - Singurii deputați care au prezentat concret soluții pentru Moldova au fost deputații Blocului ACUM, în timp ce funcția sau funcțiile au reprezentat un subiect prioritar al scurtelor discuții cu deputații PSRM; concret, așa cum a făcut și în cadrul alegerilor prezidențiale din anul 2016, președintele partidului Platforma DA a renunțat la nominalizarea pentru funcția de speaker, tocmai pentru a permite identificarea unei soluții politice, democratice, pașnice în interesul țării și al oamenilor. Constatăm că singurii care au făcut și sunt în continuare dispuși să facă concesii sunt deputații ACUM, aspect care sporește îngrijorarea noastră legitimă cu privire la o viitoare colaborare. - Istoricul conduitei politice a PSRM este unul care evaluează cu grad sporit de risc ceea ce ne obligă să solicităm un ANGAJAMENT NOMINAL, scris, din partea fiecărui deputat PSRM că va susține, prin votul său, protocolul de colaborare dintre ACUM și PSRM în vederea deoligarhizării și demafiotizării statului, care, în opinia noastră, este OBLIGATORIU să fie semnat și comunicat public înaintea votului pentru funcția de speaker. - Același parcurs politic al deputaților PSRM ne obligă să apărăm vectorul european de dezvoltare a Republicii Moldova, prin asumarea în detaliu a Acordului de asociere de către socialiști, dezvoltarea societății noastre pe principii moderne, democratice, europene, iar acest lucru nu se poate face, din punctul nostru de vedere, decât prin asumarea nominală, scrisă, a fiecărui deputat socialist în parte. - Am evaluat cu obiectivitate relațiile istorice, directe sau indirecte, active sau tacite, ale PSRM cu PD, cu referire exactă asupra votului comun al acestor două partide pe subiecte care au afectat grav democrația în Republica Moldova, (sistemul de vot mixt) și evaluăm ca obligatorie și poziționarea fiecărui deputat în parte față de regimul criminal și mafiot condus de Vladimir Plahotniuc care sărăcește și umilește Moldova, poziționare care trebuie inclusă în angajamentul nominal pe care l-am solicit explicit mai sus. - Am luat act în aceste ultime săptămâni de refuzul PSRM de a discuta concret despre soluții, în vreme ce funcția de spicher a reprezentat axul central al discursului politic asumat public de PSRM. Precizăm că milităm, încă de la înființarea noastră ca partid, pentru transparență și meritocrație, aspect pe care îl demonstrăm zilnic prin acțiunile și poziționările noastre publice, iar acest deziderat al nostru va contribui la identificarea celei mai bune soluții în cazul persoanei care va ocupa, și cu ajutorul votului nostru, dacă va fi cazul, poziția de spicher. - Am observat că poziționările politice ale socialiștilor sunt extrem de diluate, echivoce, netransparente și de fiecare dată incomplete. Suntem esențial diferiți și avem modele diferite de conduită politică, aspect care ne obligă să atragem atenția asupra faptului că nu suntem dispuși să luăm decizii politice importante pentru Moldova în condițiile unor incertitudini evidente. Acesta este motivul pentru care insistăm asupra detaliilor care conțin asumarea publică, nominală și scrisă a angajamentelor pentru Moldova, a deputaților socialiști, angajamente la care nu vom renunța în nici un context, sub nici o formă și indiferent de presiunile la care vom fi supuși. Având în vedere cele precizate mai sus, evaluând cu obiectivitate, responsabili și fără patimă nevoia urgentă de soluții și creștineasca dorință de liniște și viitor predictibil pentru generațiile care vor judeca deciziile noastre, ale tuturor… CONSILIUL POLITIC NAȚIONAL A DECIS: 1. Partidul Politic Platforma DA va susține prin vot adoptarea pachetului antioligarhic elaborat de blocul ACUM și va insista la votarea acestuia la prima ședință a Parlamentului. 2. Partidul Politic Platforma DA cere ca deputații din fracțiunea Partidului Socialiștilor să semneze public, nominal un angajament privind votarea la următoarea ședința a Parlamentului a următoarelor acte normative: - Declarația privind caracterul capturat al instituțiilor statului. - Decizia privind stabilirea datei alegerilor locale generale. - Demiterea Directorului Serviciului de Informații și Securitate. - Revocarea Directorului Centrului Național Anticorupție. - Modificarea Legii Procuraturii nr. 3 din 25.02.2016 (crearea circumstanțelor legale pentru demiterea Procurorului General și desemnarea noului Procuror în baza unui concurs transparent). - Revenirea la sistemul electoral proporțional și îmbunătățirea procesului electoral în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneția. - Modificarea Codului Electoral în vederea creării circumstanțelor pentru demitirea membrilor Comisiei Electorale Centrale; - Modificarea Codului Penal (art. 181/1 și 182 – înăsprirea semnificativă a sancțiunilor pentru coruperea alegătorilor și falsificarea rezultatelor alegerilor). - Modificarea legii cetățeniei în vederea anulării prevederilor privind acordarea cetățeniei contra investițiilor. - Modificarea articolului 4 din Legea cu privire la patenta de întreprinzător nr. 93 din 15.07.1998 (prelungirea pe 4 ani activitatea micului comerț în baza de patente). - Instituirea Comisiei parlamentare de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor care au dus la ,,spălătoria” banilor murdari în proporții deosebit de mari prin intermediul judecătoriilor și instituțiilor financiar - bancare din Republica Moldova și investigării acestui proces. - Instituirea Comisiei parlamentare de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar din Republica Moldova și investigării acestui proces. - Instituirea Comisiei parlamentare de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor unor privatizări și concesionări a bunurilor proprietate publică. - Instituirea Comisiei parlamentare de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor evenimentelor din 7 aprilie și sancționarea celor vinovați. 3. Partidul Politic Platforma DA cere ca deputații din fracțiunea Partidului Socialiștilor să semneze public, nominal un angajament privind votarea la următoarea ședința a Parlamentului a guvernului asumat de ACUM, în frunte cu Maia Sandu. 4. Partidul Politic Platforma DA cere ca Președintele Republicii Moldova să semneze public un angajament privind promulgarea imediată a legilor care fac parte din pachetul antioligarhic și trimiterea acestora spre publicare, precum și desemnarea doamnei Maia Sandu pentru funcția de prim-ministru. 5. Partidul Politic Platforma DA se angajează în mod condiționat să voteze în funcția de Președinte al Parlamentului un candidat integru, neimplicat în scheme de corupție și acte imorale propus de PSRM, doar după realizarea condițiilor menționate în acest document public! Partidul Politic Platforma DA se angajează în mod condiționat să voteze în funcția de Președinte al Parlamentului un candidat propus de PSRM, doar după realizarea condițiilor menționate în acest document public. Menționăm că formațiunea noastră nu poate vota orice candidat propus de Partidul Socialiștilor, mai ales a unei persoane cu probleme de integritate, implicat în scheme de corupție sau acte imorale,

citește mai mult

03 Iunie 2019

Andrei Năstase: ”Mesajul nostru ferm că indiferent de evoluții, vom rămâne cea mai transparen...

Declarația copreședintelui blocului ACUM, liderul Platformei DA, Andrei Năstase, în contextul întrevederii cu înaltul Comisar European pentru Vecinătate şi Negocieri de Extindere, Johannes Hahn. ”Am avut astăzi discuții cu Johannes Hahn, comisarul european pentru extindere și oficialul Departamentul de Stat american Bradely Freden. Am reiterat disponibilitatea și determinarea noastră de a face funcțional forul legislativ suprem.  Am explicat în detaliu cauzele blocajului legislativ artificial produs ca urmare a înțelegerii PD-PSRM. De asemenea am reconfirmat voința politică a Blocului ACUM de a demara procesul de demafiotizarea a statului prin adoptarea pachetului de acte normative privind deoligarhizarea și asigurarea unei guvernări  democratice și credibile în slujba cetățeanului. Așa procedează o forță politică democratică, europeană. Le-am spus celor doi oficiali, așa cum am repetat de nenumărate ori, că omenii de stat se gândesc întotdeauna la viitoarele generații, în vreme ce politicienii se gândesc doar la viitoarele alegeri. Noi, deputații din Blocul ACUM, ne-am asumat cu transparență obiective pe termen mediu și lung, iar întreaga noastră activitate este subordonată interesului național, interesului cetățenilor.   În Republica Moldova, uzurpatorul puterii de stat, Vladimir Plahotniuc nu este om de stat și nici măcar om politic nu este. Este un mafiot cu permanentă grijă pentru viața, libertatea și averile lui ilicit luate de la oameni și de la țară, un individ cu grija celor de care se teme și din frică îi amenință. Din cauza acestui personaj malefic este cu neputință să purtăm discuții cu PD, lucru regretabil. Pentru Vladimir Plahotniuc Moldova este doar o moșie, oamenii sunt tratați ca sclavii, iar generațiile viitoare nu reprezintă nimic, ele nu contează, cum nu au contat copiii schilodiți de slugile lui la 7 Aprilie 2009, când s-a produs o lovitură de stat al cărei beneficiar este. În acest moment Plahotniuc pregătește o nouă lovitură de stat, menită să-i asigure uzurparea definitivă a acestuia. În condițiile în care PD și Plahotniuc dețin controlul asupra procurorului general și al justitiei pe care le folosesc ca pe bâtă politică împotriva oponenților politici, activiștilor civici, presei independente, o eventuală coaliție a PD cu Socialiștii va fi nu doar prorusească așa cum susține Dodon, dar și profund antipopulară. Eliberarea Moldovei de sub dominația unui regim dovedit în repetate rânduri mafiot și criminal este principala preocupare a deputaților Blocului ACUM. Nimic nu se poate construi pe scheletul unui sistem dovedit ca fiind opresiv, subordonat în totalitate unui singur om și intereselor sale de afaceri. Plahotniuc în complicitate cu Dodon sunt aproape să tranzacționeze puterea, să-și împartă sferele de influență și să mențină un regim opresiv care nu are nimic în comun cu democrația și cu regulile, valorile și principiile acesteia. Poziționarea noastră politică, a reprezentaților Blocului ACUM, în discuțiile cu cei doi interlocutori din Europa și Statele Unite ale Americii, a fost una previzibilă pentru partenerii noștri de dezvoltare, motiv pentru care, acum, în momentele în care se pregătește, cel mai probabil, capturarea definitivă a Republicii Moldova, aceste discuții au avut importantul rol de a clarifica și cristaliza cele două abordări esențiale dar atât de diferite pentru viitorul parcurs al Republicii Moldova. Pe de o parte este vorba despre Plahotniuc și Dodon care vor puterea cu orice preț, pentru a-și conserva privilegiile și a perpetua un regim oligarhic, mafiot și opresiv, iar opozabil acestora este Blocul ACUM, singura forță pro-europeană autentică care s-a născut dintre oameni și care își respectă cu sfințenie mandatul primit din partea cetățenilor, un mandat care, în mod explicit, are ca principal obiectiv eliberarea și democratizarea Republicii Moldova și a oamenilor acesteia.  I-am asigurat pe cei doi parteneri cu privire la decizia noastră, a deputaților ACUM, ca nu vom renunța sub nici o formă și în nici un context la misiunea noastră de a aduce democrația în Republica Moldova. Mai mult decât atât, am transmis Europei și Americii, întregii lumi civilizate, mesajul nostru ferm că indiferent de evoluții, vom rămâne cea mai transparentă și democratică forță politică în Moldova. Am sentimentul că mesajul nostru a fost înțeles de către comisarul Hahn și în forma sa laconică a fost prezentat prezei în comunicatul său. Ceea ce contează pentru UE sunt faptele, măsurile concrete pe care le va lua Guvernul pentru respectarea statului de drept, pentru reducerea fenomenului migrației și alte probleme cu care se confruntă Republica Moldova. Interesul UE este să avem un vecin prosper și unde să fie pace.”

citește mai mult

20 Mai 2019

Resetarea organizației teritoriale Soroca a Platformei DA!...

citește mai mult