Deputații fracțiunii parlamentare ACUM Platforma DA au avut o întâlnire cu Ambasadorul României în Republica Moldova, Excelența sa, domnul Daniel Ioniță

18 Iulie 2019

Deputații fracțiunii parlamentare Blocul ACUM, Platforma Demnitate și Adevăr au avut o întâlnire cu Ambasadorul României în Republica Moldova, Excelența sa, domnul Daniel Ioniță. Întâlnirea a avut loc în cadrul unor practici curente ale domnului Ambasador de a avea întrevederi regulate cu reprezentanții tuturor partidelor politice pentru a fi la curent cu realitățile din Republica Moldova la modul obiectiv.

Daniel Ioniță a reafirmat importanța consolidării relațiilor bilaterale între cele două țări în vederea accelerării parcursului european al Republicii Moldova prin fortificarea unui parteneriat moldo-român eficient susținut printr-o formulă bi-partizană de conlucrare între putere și opoziție.

În cadrul discuției mai puțin formale, participanții au abordat o serie de probleme cu care se confruntă Republica Moldova și s-au referit la eficientizarea cooperării celor două țări pe diverse domenii.

Subliniind că partenerul economic principal al Republicii Moldova rămâne a fi România, deputații au reafirmat importanța incontestabilă a aprofundării conexiunilor de interese, a implementării unor practici cu caracter permanent de preluare a expertizei avansate a României pe dimensiunea mai multor domenii economice, inclusiv și în special din sectorul agrar. Excelența sa a trecut în revistă unele dintre cele mai importante acțiuni ale României în acest aspect, referindu-se la finanțarea centrului de colectare a produselor melifere din nordul republicii, zona Edineț, la susținerea construcției depozitelor frigorifice pentru stocarea produselor în regim de siguranță pe termen lung și a menționat utilitatea unui proiect deosebit de important finanțat de UE și întocmit de experții din România: un ghid minuțios, detaliat de utilitate practică certă elaborat în vederea implementării tehnologiilor moderne pentru irigații în regim economic ale terenurilor cultivate.

Printre cele mai importante subiecte de discuție au fost și situația mass-mediei finanțate de România, accesul la instituțiile superioare de învățământ prin extensia universitară, integrarea proceselor educaționale inclusiv prin elaborarea unor manuale și a curriculei școlare comune, acțiunile concrete în vederea schimbării percepției contribuției României la dezvoltarea socio-economică a UTA Găgăuzia, construcția unei conducte de apă potabilă pentru zona Ungheni și altele.

La întrevederea cu Ambasadorul României în Republica Moldova, Excelența sa, domnul Daniel Ioniță, au participat deputații fracțiunii parlamentare Blocul ACUM, Platforma Da, Alexandru Slusari, Octavian Țîcu, Dinu Plîngău și Iurie Reniță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

04 Iulie 2020

Președintele Platformei DA, Andrei Năstase, a adresat un mesaj de felicitare cu ocazia celei de a ...

În numele formațiunii politice a cărui lider sunt, dar și a numeroșilor noștri simpatizanți, aducem calde felicitări Președintelui SUA și poporului american cu ocazia celei de a 244-a aniversări a Zilei Independenţei. Valorile universale exprimate în Declarația de Independență constiuie și în prezent pilonii construcției democratice și ai demnității unui popor care-și vrea independență politică. Cine ar putea astăzi să contrazică nobila idee despre drepturile inalienabile ale omului la Viață, Libertate și Fericire ? „Iar pentru a asigura aceste drepturi, Guvernele sunt instituite pentru oameni”. Acesta este și crezul Platformei DA, pentru care ne-am lansat intr-o luptă politică ireversibilă și fără de compromisuri. Spiritul rezistent al poporul american constituie pentru noi o confirmare a faptului că măreția unei națiuni nu este dată, dar este câștigată. Și, după cum afirma președintele Franklin D. Roosevelt: "Această mare naţiune va îndura multe şi a îndurat multe, dar va renaşte şi va prospera.” Totodată, transmit cuvinte de respect Excelenței sale, domnului Ambasador al SUA în Republica Moldova, Dereck J. Hogan, în persoana căruia avem un prieten ferm, un susținător al principiilor democratice de funcționare a instituțiilor puterii de la Chișinău. Sperăm să valorificăm pe deplin dialogul nostru strategic cu SUA, că eforturile noastre de modernizare a societății, de promovare a unei guvernări inteligente, competitive vor sprijini și în continuare . Iar Platforma DA este formațiunea capabilă să-și ajute propriul popor în acest exercițiu al suveranității. Or, așa cum afirma președintele Donald Trump: „Ceea ce contează cu adevărat nu este ce partid controlează guvernarea, ci dacă guvernarea este controlată de popor.” „La mulți ani!” Statelor Unite ale Americii!

citește mai mult

29 Iunie 2020

Platforma DA: agricultorii trebuie susținuți prin subvenționarea procurării materialului semince...

Anul 2020 este unul dintre cei mai dificili ani pentru producătorii de grâu și orz de toamnă. În urma unei ierni complet lipsite de zăpadă, urmată de primăvara pe parcursul căreia în lunile martie și aprilie nu au fost precipitații, aproape 2/3 din suprafețele semănate cu cereale din prima grupă au suferit substanțial. Multe terenuri cultivate cu grâu din sudul și centrul țării au fost compromise și reînsemânțate cu alte culturi. În această zonă se așteaptă o recoltă extrem de redusă de cereale de prima grupă. În multe cazuri aceasta nu va acoperi nici măcar cheltuielile pentru arendă și procurarea materialului semincer. În atare circumstanțe apare riscul iminent ca zeci de mii de fermieri să se pomenească în situația de a nu avea capacitatea să-și onoreze datoriile și vor intra în insolvență. Acest fapt este agravat de condițiile în care autoritățile au blocat NEOFICIAL exportul cerealelor și, totodată, refuză să procure grâu pentru rezerva de stat de la producătorii agricoli. În mod normal, în cazul în care se estimează un deficit de grâu din cauza crizei naturale și de sănătate, Guvernul ar trebui să restricționeze exportul grâului și orzului, în baza unei hotărâri OFICIALE. Astfel, ar deveni legală invocarea circumstanțelor de forță majoră, care ar permite exportatorilor și agricultorilor restructurarea datoriilor. Iar statul, în acest caz, ar trebui să procure de la fermieri o bună parte din grâu la prețuri avantajoase. Situația climaterică nefastă, incoerența guvernării și aplicarea unor scheme obscure deja are un impact extrem de negativ asupra pieței cerealelor și micșorează substantial veniturile fermierilor. În acest context Platforma DA insistă ca statul să aloce subvenții agricultorilor care au avut de suferit în urma secetei prin micșorarea semnificativă a recoltei de grâu. Aceste subvenții ar trebui să fie direcționate spre procurarea de material semincer. Propunem ca din bugetul de stat să fie achitați câte 4 lei pentru fiecare kg de grâu semincer procurat de fermieri și câte 2 lei pentru fiecare kg de semințe produse de agricultorii specializați în cultivarea materialului semincer. Reieșind din necesitățile interne de consum, avem nevoie de circa 60 de mii de tone de semințe de grâu. Luând în considerație că seceta a afectat aproape 2/3 de terenurile semănate cu grâu, Platforma DA estimează că fondul de subvenționare a procurării semințelor ar trebui să atingă valoarea aproximativă de 160 mln lei. În cazul în care resursele necesare subvenționării nu pot fi identificate rapid pe intern, cerem ca autoritățile să se adreseze de urgență după ajutor către partenerii noștri externi. Remarcăm că Guvernul Platformei DA intenționează implementarea acestei măsuri de sprijin pentru fermieri în mod prioritar.

citește mai mult

25 Iunie 2020

Declarația Platformei DA față de incidentele din zona de securitate...

Regimul separatist se folosește de pandemie pentru a-și extinde influența, controlul și forța de impunitate asupra localităților din stânga Nistrului. În loc de a rezolva problema, acest guvern bea șampanie la Moscova în compania separatiștilor, la o paradă vetustă și inutilă. Condamnăm impotența acestui guvern de a apăra cetățenii RM. Reacțiile anemice sau adormite ale Biroului pt reintegrare nu face decât să dea curaj regimului separatist. Asta se leagă însă de contractul exclusiv de furnizare a energiei de la Kuciurgan, de ticăloasa înțelegere a lui Dodon de a ”dărui” separatiștilor moșii care nu-i aparțin, inclusiv sate moldovenești din centrul raionului Dubăsari, pentru care în 1992, au plătit cu sânge, combatanții RM. Acest guvern tratează cu superficialitate nevoile oamenilor din stânga Nistrului. Am uitat când diplomații acestui guvern au avut demersuri de retragere necondiționată a trupelor rusești organizațiilor internaționale. Nu știm dacă RM a impus măsuri de răspuns față de persoanele care arestează, țin în pușcării sau chiar omoară oameni nevinovați, cum au fost numeroase cazuri de preluare a afacerilor la Râbnița, Slobozia și Bender. Se crează impresia că unora în acest guvern Chicu le convine să împartă puterea cu separatiștii de la Tiraspol. Cerem: Convocarea de urgență a unei ședințe de guvern pe tema posturilor ilegale. Cerem aplicarea hotărârii Curții Constituționale n.14 din 02.05.2017 cu privire la Transnistria ca ”teritoriu ocupat”, însemnând adoptarea unor alte măsuri și poltici față de mafia acestui teritoriu controlat de Tiraspol. Guvernul RM are obligația de a respinge acreditarea unor elemente de statalitate de către regimul separatist, i.e. la negocieri, dar și pe teren. Posturile instalate recent sfidează toate protocoalele încheiate la insistența OSCE, și autoritatea mediatorilor, aduce atingere acordului de încetare a focului din 1992, care a devenit un document de care-și șterg picioarele conducerea militaristă a regiunii separatiste. Guvernul are obligația de a forța democratizarea și demilitarizarea regiunii, condiționând orice legături economice externe cu ceea ce apără cetățenii RM pe întreg teritoriul suveran al statului nostru. Acesul la piață este un bun garantat de statutul asociat al RM la Uniunea Europeană, nu în afara acestuia. Toți cei care vor demonstra lipsă de respect și vor sfida legislația RM pot fi lipsiți de acest bun în interesul statului RM. Cerem ca guvernul RM să definească și să aplice o nouă politică de transformare a conflictului conform constituției RM și a dreptului internațional, încetând să arunce veste de salvare și concesii ticăloase regimului separatist. Nu putem tolera continuarea militarizării regimului, cu trupe rusești staționate ilegal în regiune. Este inadmisibil ca Dodon să aibă înțelegeri separate, politice sau electorale cu capii acestui regim, ocolind Parlamentul, impunând guvernul să se rețină din aplicarea legii în raport cu capii acestui regim. Guvernul să revină neîntârziat la căutarea unei surse alternative de achiziție a energiei electrice, actualul contract este dubios, netransparent și hrănește separatismul. Este neavenit ca autoritățile RM să scutească de accize și de taxe bunurile și relațiile comerciale ale regiunii cu piața externă, asta afectează credibilitatea guvernării. Este imperativ ca Parlamentul RM să monitorizeze implementarea acordurilor și protocoalelor încheiate de guvern, pt a stabili ce fel de politică urmează să aplice în procesul de reintegrare completă, definitivă, a teritoriului din stânga Nistrului, în corespundere cu legea din 2005 și prevederile Constituției RM. 25 iunie 2020

citește mai mult