Andrei Năstase a avut o întâlnire cu delegaţia Forului European pentru Democraţie şi Solidaritate

09 Februarie 2018

Astăzi, 9 februarie, Andrei Năstase, președintele Platformei Demnitate și Adevăr, a primit vizita dele​gației Forului European pentru Democrație și Solidaritate. Discuția s-a axat pe realitățile din Republica Moldova și, în mod special,  a vizat situația socio-politică într-un an electoral, extrem de important pentru destinele țării.

Șeful delegației, dl Arjen Berkvens, a făcut o scurtă prezentare a colegilor săi, precizând că scopul vizitei este cunoașterea obiectivă, echilibrată, a realităților din Republica Moldova. Domnia sa a spus că este la curent și apreciază activitatea lui Andrei Năstase în calitate de lider al mișcării protestatare și ar dori să afle punctul său de vedere asupra situației din țară.

Andrei Năstase a mulțumit oaspeților și a specificat că a fost în permanență interesat de comunicare cu toate curentele politice europene, inclusiv cu socialiștii europeni și că, deși Platforma DA este un partid de centru-dreapta, programul său îmbină eminamente liberalismul cu elemente clare ale responsabilității sociale. „Să nu fii preocupat de toate segmentele sociale în Republica Moldova înseamnă să nu-ți pese de țara ta, căci aici suferă toți cetățenii deopotrivă, indiferent de orientarea lor politică sau de simpatiile geopolitice”- a spus Andrei Năstase, subliniind particularitatea societății moldovenești, polarizată excesiv pe motive geopolitice, intens folosite de guvernare pentru a menține haosul controlat din țară. „Alianța informală PD-PSDM a condus la oficializarea unui președinte de buzunar și funcționează perfect, dincolo de așa-zisa ostilitate afișată public. Dovadă e și schimbarea sistemului proporțional de vot, care a fost făcută solidar prin votul exponenților din Parlament ai celor două partide controlate plenar de Plahotniuc”- a menționat Andrei Năstase.

Fiind rugat să argumenteze inoportunitatea votului mixt, probată și prin concluziile partenerilor de dezvoltare a Republicii Moldova, Andrei Năstase s-a referit la lipsa reprezentativității potențialilor aleși, la marginalizarea femeilor și a tinerilor, la încălcarea dreptului la libera alegere a diasporei, la posibilitatea largă de fraudă și corupere a electoratului în circumscripții etc. „Votul mixt este favorabil doar pentru cercul oligarhic de la guvernare, astfel el garantându-și aflarea perpetuă la putere, după ce a fost de-a dreptul înfricoșat de procentul mare de voturi pe care l-a obținut în prezidențiale opoziția emergentă. Atunci am formulat ideea de unitate a forțelor de opoziție reală. Am făcut-o nu din interese meschine, ci tocmai pentru a obține un scor cât mai mare în turul doi. Această schimbare a sistemului de vot a fost făcută exclusiv împotriva opoziției pro-europene reale și împotriva democrației”- a menționat președintele Platformei DA.

În cadrul întrevederii a fost pus în discuție și subiectul coalizării forțelor de opoziție în vederea participării la scrutinul parlamentar din acest an. Andrei Năstase a amintit că documentul de formare a blocului Platforma DA-PAS pe principii de egalitate și reciprocitate a fost semnat la 29 noiembrie. „Pe listele noastre comune, dar și în circumscripții, vor figura personalități integre, profesioniste, alese după exigențele unor criterii elaborate de comun acord. Ceea ce înseamnă că candidații noștri nu vor fi neapărat exponenți ai celor două partide, ci și reprezentanți ai societății civile și a altor partide politice emergente”- a spus politicianul, subliniind că el personal va face tot posibilul pentru a păstra blocul electoral al opoziției anti-oligarhice.

Întrebările membrilor delegației Forului European pentru Democrație și Solidaritate au vizat și alte subiecte ale politicului moldovenesc. Gravele probleme sociale au fost exemplificate prin exodul masiv al populației, provocat de sărăcie și lipsa de oportunități profesionale a majorității cetățenilor din Republica Moldova, în special a pensionarilor, printre care 573 000 trăiesc sub minimul de existență, stabilit de stat. „Credeți că PD este un partid de stânga? În statut – da. Așa a devenit și membru al internaționalei socialiste cu Plahotniuc, acest criminal notoriu, în funcție de vicepreședinte al acestei structuri importante! Dar în interiorul țării, PD se afișează ca un partid de dreapta. În realitate,  unica ideologie a PD e minciuna. Plahotniuc nu a lipsit de la guvernare din 2005, iar PD – din 2009. Este cert că în toți acești ani, ei nu au făcut decât să se îmbogățească în detrimentul oamenilor, al populației, al țării! În PD sunt cei mai bogați oameni din țară! Ei discreditează complet valorile de stânga, iar politica externă Plahotniuc a transformat-o în chestiune de interes personal, manevrând fariseic exact așa cum îi convine” – a spus Andrei Năstase.

Întrebat despre crimele financiare, produse în Republica Moldova și cunoscute în toată lumea, pe lângă furtul miliardului, Președintele Platformei DA s-a referit și la gestiuni frauduloase în proporții extrem de mari, dezvăluite în raportul Curții de Conturi pentru anul 2016 (frauda banilor publici atingând cifra de 20,8 mlrd lei!), dar și la landromatul prin care au fost spălați banii mafiei rusești în valoare estimativă de 30 mlrd de dolari. „Unele sume din miliardul furat au început să se reîntoarcă în țară, fiind spălați prin achiziții imobiliare etc., iar despre banii mafiei spălați prin landromat, pot să spun doar că aceștia au ajuns și în vest. Mă întreb, pentru ce au fost folosiți? Nu cumva pentru propaganda, care inundă țările europene sau pentru alegerile prezidențiale din SUA?” – a spus Andrei Năstase, subliniind necesitatea unei investigații plenare asupra modului în care banii mafiei rusești, trecuți prin băncile din Republica Moldova, au fost investiți în vest.

Pe final, Arjen Berkvens, șeful delegației Forului European pentru Democrație și Solidaritate a mulțumit gazdei și a reiterat ideea că opinia lui Andrei Năstase despre procesul socio-politic din Republica Moldova contează mult și relațiile dintre cele două structuri vor continua.

09 februarie 2018

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

23 Mai 2018

Andrei Năstase la Cricova: Statul acesta trebuie sa fie de drept, iar meritocrația, integritatea ...

Andrei Năstase, candidatul unic al forțelor anti-oligarhice, pro-europene pentru funcția de primar general al capitalei, a vizitat orașul Cricova de ziua hramului bisericii din localitate, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Nicolae, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai ortodoxiei. Sărbătoarea, însă, nu a împiedicat viitorul primar general al capitalei să discute cu locuitorii or. Cricova despre problemele lor și soluțiile pe care le propune echipa sa pentru a redresa situația. „Lipsa terenurilor de joacă pentru copii este o problemă comună pentru municipalitate și soluționarea acestei incomodități va fi o prioritate, pe care o vom fixa și în Planul Urbanistic, căci copii trebuie să aibă absolut toate condițiile pentru a se dezvolta armonios. Vom stopa construcțiile ilegale printre blocurile de locuit și vom crea cât mai multe spații verzi, terenuri de joacă și de practicare a sportului”- a spus Andrei Năstase, menționând cu referire la alte probleme identificate, că și pentru problema maidanezilor există soluții civilizate, dar și repartizarea selectivă a loturilor de pământ pentru tinerii căsătoriți trebuie curmată, în așa fel încât absolut toate cazurile să fie satisfăcute conform legii. Andrei Năstase și echipa sa au asigurat oamenii că suburbiile, inclusiv Cricova, vor rămâne în componența municipiului și se vor bucura de o integrare dinamică, cu infrastructură modernă, drumuri bune, iluminat inteligent, condiții preferențiale pentru mediul de afaceri etc. Locuitorii orașului Cricova au fost impresionați de prezența lui Andrei Năstase la eveniment și l-au încurajat să meargă până la capăt în lupta sa pentru primăria Chișinău. „Am ascultat „baladele” de la televiziuni despre Dvs., dar v-am votat în ciuda lor!”- a spus o locuitoare a suburbiei, adăugând că îl va vota pe Andrei Năstase și la 3 iunie. Andrei Năstase a spus că frica de a ceda primăria, va face binomul Plahotniuc-Dodon, să inventeze și alte „povești cu zmei” despre el, dar că binomul subestimează clar capacitatea oamenilor de a discerne grâul de neghină, de a analiza și a înțelege realitățile. Așa zisele mituri la adresa sa sunt total lipsite de suport: "După ce au tirajat falsuri despre zeci de case inexistente în proprietatea mea, după ce au închiriat arabilor orașul în numele meu, după ce au publicat sondaje mincinoase și interceptări trucate, au inventat și mituri aberante: că dacă ajung la Primărie toți angajații vor fi eliberați din funcție, că aș merge la primărie doar pentru a crea o trambulină pentru alegerile parlamentare, că voi pune taxe pentru statul pe băncile din parc, etc. O lipsă totală de inspirație, pentru că nu sunt șantajabil și nu au cum să mă compromită!”- a spus Andrei Năstase, subliniind că va rămâne la primărie și după alegerile parlamentare pentru că a făcut un angajament în fața oamenilor să crească substanțial calitatea vieții chișinăuienilor și a locuitorilor din suburbii. „Eradicarea corupției, a haosului și a schemelor ilicite de jefuire a oamenilor o vom face prin mijloace legale și nu prin fraudare și injustiție. Statul acesta trebuie sa fie de drept, iar meritocrația, integritatea și profesionalismul trebuie să devină singurele calități pentru promovare – acestea sunt dezideratele mele”- a mai spus Andrei Năstase. Andrei Năstase a asistat și la evenimentul artistic festiv, la care au participat cei mai talentați copii și tineri din localitate și a discutat cu oamenii în calitatea sa de viitor primar al municipiului Chișinău. „Astăzi îi felicit pe toți acei care poartă numele Nicolae, Nicoleta sau Niculina cu ocazia zilei numelui, dar și pe toți cei care sărbătoresc hramul bisericii din localitate! De altfel, la 22 mai se sărbătoreşte Sfântul Nicolae „de vară” nu numai la Cricova, ci și în alte vreo 70 de localități din Moldova. Tuturor celor aflați în sărbătoare vă doresc să aveți sufletul împăcat nu doar astăzi, ci întreaga vară, să vă bucurați de cei apropiați, să ajungem cu bine în iarnă, când îl vom onora din nou pe Sf. Nicolae, numit „de iarnă”, cel care ne învață să fim oameni blânzi şi buni, iubitori de semenii noştri şi în acelaşi timp să fim oameni cumpătaţi, oameni care ştiu să-şi măsoare şi cuvintele şi faptele. La mulți ani și toți buni, dragi prieteni și confrați!”- a spus Andrei Năstase în adresarea sa către oameni. 23 mai 2018  

citește mai mult

22 Mai 2018

Andrei Năstase către medici: Exodul cadrelor medicale este un pericol real pentru sistemul de săn...

Andrei Năstase, candidatul unic al forțelor anti-oligarhice, pro-europene pentru funcția de primar general al capitalei, s-a întâlnit cu cadrele medicale de la Asociația Medical-Teritorială Botanica în vederea informării lor asupra programului său pentru locuitorii Chișinăului și din suburbii, precum și mobilizarea pentru turul doi de scrutin. Obiectivele noastre sunt îndreptate spre eficientizarea serviciilor medicale, în așa fel încât prestarea acestor servicii populației să fie de înaltă calitate, instituțiile medicale să fie modernizate, iar baza tehnico-materială să fie renovată periodic conform tehnologiilor performante”- a menționat Andrei Năstase, subliniind că și managementul eficient al resurselor umane este stringent necesar.

„În fiecare zi pierdem cadre medicale deja pregătite! Exodul cadrelor medicale este un pericol real pentru sistemul de sănătate autohton și e imperios necesară motivarea medicilor de a rămâne Acasă. Acum situația e pur și simplu alarmantă - sunt depuse deja circa 500 de dosare ale medicilor de diverse specializări în căutarea unor condiții mai bune peste hotare”- a mai spus Andrei Năstase.
Viitorul primar a vorbit despre programul său amplu care conține obiective concrete în beneficiul oamenilor, inclusiv al cadrelor medicale. „Cunosc din primele surse prin ce treceți. Cred că trebuie să acordăm medicinei de familie mai multă libertate în gestionarea problemelor de sănătate a cetățenilor Chișinăului”- a spus Andrei Năstase, menționând că includerea în planurile urbanistice a instituțiilor medicale primare de proximitate reprezintă o prioritate. Totodată Andrei Năstase a amintit că unul din obiectivele cele mai importante ale sale în calitate de primar al capitalei, va fi medicina de familie, pentru optimizarea căreia programul său prevede mai multe acțiuni, printre care și asigurarea medicilor de familie cu transport gratis, măsuri de protecție de pacienții agresivi, sustinerea serviciului de asistență medicală primară etc. Printre problemele discutate în cadrul întâlnirii au fost și creșterea îngrijorătoare a numărului de pacienți cu cancer mamar și cu diabet zaharat, fără monitorizare și școlarizare. Andrei Năstase a opinat că în acest sens este nevoie urgentă de organizarea Centrelor Medicale Specializate, cum ar fi Centrul Municipal de Mamologie, Centrul Municipal de Diabetologie etc.
„Îmbunătățirea bazei tehnico-materiale a spitalelor municipale, prioritar ale celor cu clinici universitare, unde are loc instruirea viitorilor medici, precum și o colaborare strânsă cu mediul universitar, academic în realizarea unor pași serioși în reformarea sistemului de sănătate municipal, care trebuie sa devină un model pentru toată țara, este unul dintre obiectivele noastre prioritare”- a spus Andrei Năstase.
Într-o altă ordine de idei Andrei Năstase a menționat că observă o anumită nervozitate în tabăra candidatului binomului Plahotniuc-Dodon, Ion Ceban, dar și lansarea de noi mituri la adresa sa. "După ce au lansat falsuri despre sirieni și zeci de case inexistente, sondaje și interceptări trucate au inventat mituri ce se bat cap in cap: că dacă ajung la Primărie toți angajații vor fi eliberați din funcție, iar pe de altă parte ca as merge la primărie doar până la alegerile parlamentare. Niste falsuri ordinare. Voi rămâne la primărie și după alegerile parlamentare pentru că am făcut un angajament în fața oamenilor și vreau să cresc calitatea vieții chișinăuienii și a locuitorilor din suburbii. Și eu sunt un om de cuvânt. Eradicarea corupției, a haosului și schemelor de furt a banului public o voi face prin mijloace legale, judicioase și nu prin acte de arbitrariu și dezmăț. Meritocratia, integritatea și profesionalismul fiind dezideratele mele supreme în acest sens. 22 mai 2018

citește mai mult

09 Mai 2018

Mesajul lui Andrei Năstase de 9 mai: „Pentru mine personal această zi este și ziua comemorării...

Stimați prieteni! 9 mai, este o zi cu mai multe semnificații. Ne amintim astăzi de sacrificiul a milioane de oameni care au murit în cel de-al doilea război mondial în speranța că omenirea nu va mai fi nevoită să treacă prin astfel de calvaruri. Prețuim azi ca niciodată pacea și oamenii pe care îi iubim. Da, pentru mine personal această zi este și ziua comemorării celor căzuți, dar și o zi a păcii. O zi a viitorului, ziua Europei. Cred cu tărie că anume aceste semnificații ale zilei de 9 mai trebuie să ne unească, să consolideze societatea noastră și nu să o dezbine pe tot felul de criterii vehiculate obsesiv de strategii dezbinării geopolitice. În acest sens, deviza Uniunii Europene „Unitate prin diversitate” reprezintă dezideratul meu atât ca cetățean, cât și ca slujitor al oamenilor. De fiecare dată când mă refer la subiectul integrării europene, încep prin a-mi exprima profunda recunoștință pe care o port reprezentanților instituțiilor europene, statelor membre ale UE pentru sprijinul constant acordat pe parcursul mai multor ani țării noastre în domenii de importanță vitală, cum ar fi menținerea stabilității macro-financiare, diversificarea exportului, promovarea produselor noastre pe piețele europene, liberalizarea regimului de vize, dezvoltarea infrastructurii, programe de suport bugetar, suport sectorial, susținerea capacităților instituționale ale statului, a societății civile și altele. Totodată, nu pot să nu constat cu regret că timp de nouă ani, guvernarea actuală nici pe departe nu a valorificat oportunitățile oferite de relațiile noastre cu UE, preferând retorica sterilă și ipocrizia politică. Așa că reiterez convingerea mea fermă că aceste deficiențe grave trebuie să fie înlăturate neîntârziat de către o guvernare competentă, cinstită și responsabilă. În acest moment, mai mult ca niciodată, Republica Moldova are nevoie de Uniunea Europeană. Avem nevoie nu doar de implementarea Acordului de Asociere și a oportunităților oferite de Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu Uniunea Europeană. Avem nevoie, în primul rând de realizarea criteriilor de la Copenhaga, în special respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Avem nevoie de supremaţia legii, cea mai în măsură să garanteze evoluția corectă a unui popor. Din cauza actualei guvernări, țara noastră a ajuns să fie dominată de abuzuri incalificabile împotriva cetățenilor, violarea gravă a drepturilor omului, de o corupție endemic cumplită și alte derapaje antidemocratice. Anume din acest considerent consolidarea statului de drept, fortificarea capacităților instituțiilor responsabile de combaterea corupției, reformarea Justiției, a instituțiilor de reglementare și control vor deveni priorități pentru noua guvernare democratică și europeană. Iar pentru noi, obiectivul integrării europene, reprezintă, în primul rând un element al democratizării și modernizării Republicii Moldova. Andrei Năstase, Președinte al Platformei DA 9 mai 2018

citește mai mult