ACASĂ/ noutăți

Omagiu lui Mihai Eminescu. Platforma DA a marcat cea de-a 168 -a aniversare a Luceafărului poeziei românești printr-o acțiune inedită!

15 Ianuarie 2018

 

Cu prilejul aniversării a 168 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu, Platforma DA a adus un nou omagiu geniului literaturii române. Membrii Platformei DA au depus flori la bustul Poetului de pe Aleea Clasicilor, unde au evocat personalitatea geniului poeziei și culturii naționale, îndemnând, totodată, tânăra generație să recitească operele marelui înaintaș.

Reprezentanții Platformei DA au distribuit cele patru volume din Opera poetică a lui Eminescu, cu mesajul de a păstra vie memoria Luceafărului poeziei românești.

Luând cuvântul în fața celor îndrăgostiți de creația Poetului Nepereche, Chiril Moțpan, Secretarul general al partidului a declarat: ”La inițiativa lui Andrei Năstase, Platforma DA a venit la bustul lui Eminescu cu florile recunoștinței, dar și cu cele patru volume care înglobează opera poetică a geniului literaturii române, volume pe care le-am oferit din inimă îndrăgostiților de slova eminesciană. Cu regret, noi încă nu am învățat lecția Eminescu. Vor trece ani și ani, iar Poetul va rămâne exemplul cel mai viu al devotamentului fără rezerve față de idealurile naționale și iubirii de moșie.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

23 Februarie 2018

Andrei Năstase a avut o întrevedere cu ambasadorul Lituaniei în Republica Moldova, domnul Rimanta...

Andrei Năstase, Președintele Platformei Demnitate și Adevăr a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Lituaniei în Republica Moldova, domnul Rimantas Latakas. La discuție au participat și Vicepreședinții formațiunii Inga Grigoriu și Alexandru Slusari. ”Frații noștri” de la Vilnius Andrei Năstase a menționat faptul că relațiile dintre cele două țări au fost cimentate încă în 1990, când Republica Moldova a fost prima țară care a recunoscut independența Lituaniei, iar Lituania, la rândul său, a recunoscut ceva mai devreme, independența Republicii Moldova. Președintele Platformei DA a transmis prin intermediul oaspetelui său felicitări tuturor lituanienilor cu ocazia împlinirii unui secol de când țara lor și-a consfințit statalitatea, subliniind că, fiind membră UE, acum Lituania se află într-o conjunctură mai favorabilă ca oricând, iar experiența ei de integrare europeană este extrem de prețioasă pentru Republica Moldova. Participanții au adus în discuție și alte evenimente istorice, precum tipărirea la Vilnius a primului ziar democratic „Deșteptarea”, transportat clandestin în Republica Moldova în anii de renaștere națională, activitate organizată de un grup de temerari, printre care a fost și Vasile Năstase, actualul redactor-șef al revistei „Glasul”, prima publicație de limbă română în grafie latină apărută la Chișinău. Printre subiectele discutate au fost și capturarea mass media moldovenești, 90% din instituțiile audiovizuale fiind parte a două holdinguri oligarhice, concurența neloială și interesele de cartel de pe piața audiovizuală, politica editorială părtinitoare a postului public de televiziune, care favorizează clar guvernarea. „În Lituania postul public de televiziune prevede în grilă timp de emisie pentru toate partidele, care își expun poziția nestingherit și în condiții absolut egale” – a menționat domnul Rimantas Latakas. Andrei Năstase a vorbit despre inoportunitatea schimbării sistemului de vot și lupta protestatară împotriva acesteia, susținerea societății civile în demersul său de a organiza un referendum legislativ pe acest subiect și cooptarea membrilor Platformei DA la crearea grupului de inițativă. „ Noi avem structuri puternice, care nu stau doar pe FB sau la televiziuni, ci sunt eficiente, reale, active în teritoriu și au experiența colectării celor 400.000 de semnături pentru organizarea unui referendum pentru modificarea Constituției” – a spus Andrei Năstase, subliniind că acesta e doar unul dintre motivele pentru care Plahotniuc folosește cu înverșunare tot aparatul de stat, inclusiv organele coercitive împotriva unui singur partid - Platforma DA. „Aceasta nu mai este democrație, ci totalitarism!” – a conchis Președinele formațiunii. Despre duplicitatea puterii de la Chișinău Alexandru Slusari a spus că astăzi vectorul european s-a pomenit într-un pericol iminent, menținându-se doar prin subterfugii și manipulare, între faptele și vorbele guvernării fiind o contradicție care nu poate fi trecută cu vederea de partenerii de dezvolare. „PD nu este un partid proeuropean. El este un partid al propriului interes și își va schimba opțiunea internă și externă, geopolitică în funcție de acest interes. Nu poți aduce Republica Moldova în Europa prin metode autoritare, ignorând cu desăvârșire valorile democratice” – a subliniat Vicepreședintele Platformei DA, referindu-se la formațiunea sa ca la „ultima redută a europenismului la Chișinău”. Printre cele mai importante subiecte de discuție au fost și participarea formațiunii la alegerile municipale și cele parlamentare din acest an, modul de creare a blocului pro-european, anti-oligarhic și principiile de funcționare a acestuia (egalitate, transparență, incoruptibilitate, meritocrație, paritate, liste comune, candidați unici pe circumscripții), așa-zisa reformă a guvernului, în care s-au făcut doar niște rocade și numiri ale acelorași oameni fideli lui Plahotniuc (Leancă, Gaburici, Tănase), implicați în spălarea banilor mafiei rusești și în furtul miliardului etc. „90% dintre cetățenii care pleacă acum peste hotare pentru a supraviețui, sunt reprezentanți ai electoratului proeuropean. Dacă va continua tot așa, atunci când Plahotiuc va decide că e în interesul lui propriu să schimbe vectorul extern, nu va mai avea cine să i se opună aici, Acasă” – a conchis Andrei Năstase. „Fiecare zi pierdută de noi, opoziția emergentă, pro-europeană, este o zi câștigată de Plahotniuc și Dodon” - a mai adăugat Președintele Platformei DA. 23 februarie 2018

citește mai mult

20 Februarie 2018

Andrei Năstase, despre reportajul RISE: Este o nouă investigaţie a presei libere, care de ani bun...

Reportajul făcut de RISE, „Bani din caritate”, este o nouă investigaţie a presei libere, care de ani buni face munca procuraturii, CAN-ului şi a altor structuri abilitate ale statului. O nouă investigaţie extrem de sensibilă în care nişte escroci penali se joacă cu sănătatea oamenilor, îmbogăţindu-se pe seama celor suferinzi, susţine liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase. „Mai e loc de investigat, pentru că cei de la procuratură au un singur scop – să ascundă şi să-i scoată basma curată pe adevăraţii organizatori ai acestei imorale - până la putrefacţie – crime împotriva umanităţii. Am înţeles că şi procuratura oligarhică are deschis un dosar penal, doar că îl ţine la murat ”, a declarat Andrei Năstase. „Trebuie să fim foarte atenţi pentru că anumite surse demne de încredere, înainte de apariţia materialului în presă, susţineau că din grupul criminal de pseudo caritate fac parte rude apropiate ale unor deputaţi PD, anterior foşti comunişti, un ex-ministru al Sănătăţii, alte scule ale regimului cancerigen. Sărmanii ajunşi pe mâinile ticăloşilor erau trataţi ca nişte clienţi buni de stors bani, nu ca nişte pacienţi suferinzi”, a spus liderul Platformei DA. În context, Andrei Năstase a făcut o adresare către preşedintele ţării: „De ce taci, Igor Dodon? Înţeleg de ce taci în schema de reparaţie “gratis” a sediului preşedinţiei din surse dubioase turceşti pentru care într-o zi vei face puşcărie! De ce taci şi atunci când în joc e sanatatea şi viaţa unor oameni necăjiţi?”, a conchis Andrei Năstase. Sursa: Jurnal.md

citește mai mult