Primarul ales al municipiului Chișinău, Andrei Năstase a depus o Cerere de revizuire la Curtea Supremă de Justiție

11 Iulie 2018

Primarul ales al municipiului Chișinău, Andrei Năstase a depus o Cerere de revizuire la Curtea Supremă de Justiție, deoarece în dosarul electoral au apărut circumstanțe noi.

Astfel, în cadrul judecării cauzei privind validarea alegerilor locale noi au fost comise multiple încălcări ale procedurii civile. Printre acestea, s-a depistat că la judecarea cererii noastre de recuzare a completului Druță, Gafton și Burduh a participat un judecător care nu mai era în drept să dețină calitatea de magistrat, dat fiind atingerea plafonului limită de activitate de 65 de ani. În pofida acestui fapt, judecătoarea Oprea Iuliana activează până în prezent și a judecat atât cererea noastră de recuzare, cât și alte cauze. Temeiul dat reprezintă un motiv de revizuire a încheierii prin care a fost respinsă recuzarea celor trei judecători compromiși, având în vedere că despre aceasta am aflat ulterior. Mai mult, acest lucru conduce la invalidarea și a încheierii Curții Supreme de Justiție prin care recursul nostru a fost declarat inadmisibil.

Atragem atenția presei independente, că într-un caz similar Republica Moldova deja a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, constatările Curții expuse în acea hotărâre fiind valabile și în prezenta cauză.

Optăm pentru rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri bazate pe lege, ceea ce înseamnă validarea alegerilor locale noi ale primarului general al mun. Chișinău!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

29 Iulie 2020

Mesajul lui Andrei Năstase de Ziua Constituției: ”Unde nu există stat de drept, nu poate exista...

Ziua Constituției are o dimensiune simbolică deosebită pentru  noi, cei  din Platforma DA,  care am semnalat, am condamnat, am luptat și continuăm lupta împotriva „statului capturat” de oligarhii vechi și mai noi. Actorii politici care  atentează la supremația Legii, admițând ingerințe obraznice în funcționarea distinctă, separată a celor trei puteri în stat - Legislativă, Executivă și Judiciară – nu  fac altceva decât să împiedice cu rea voință procesul de maturizare a democrației în țara noastră. Nimeni nu poate fi mai presus de Constituție.

Platforma DA, prin acțiunile sale, va supraveghea și în continuare respectarea raporturilor constituționale între actorii statali, astfel încât să fie respectate demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, dreptatea şi pluralismul politic ca valori supreme în societate. Unde nu există stat de drept, nu poate exista nici democrația, iar unde nu este democrație, nu poate fi nici Demnitate, nici Adevăr!

Dragi prieteni!

Suntem în prefața unei competiții prezidențiale, care deja dă semne de amploare. Sunt sigur că vom fi martorii multor „aventuri” ale locatarului de la Condrița, dintre cele pe care nu le admite categoric Constituția țării, care garantează Suveranitatea și Integritatea statului. Or, anume aceste principii ale Statalității și Demnității noastre  sunt compromise în contextul în care au fost cedate satele pe malul drept al Nistrului administrației de la Tiraspol, când apar peste noapte, sub pseudo-pretextul pandemiei,  zeci de posturi în zona de securitate, când liderul administrației de la Tiraspol este așteptat ca „omolog” pe faleza de la Condrita, „vila de lux” a familiei prezidențiale.

De asemenea, cu acest prilej, vin cu un îndemn către magistrații Curții Constituționale -  să-și mențină independența și verticalitatea față de factorul politic, să urmărească cu strictețe derogările de la textul constituțional, iar orice revizuire a Constituției să  fie necesară în interesul poporului, dar nu al guvernanților. Or, cum spunea filosoful francez Montesquieu: „Legile inutile pot slăbi puterea legilor necesare”.

citește mai mult

29 Iulie 2020

Top-ul celor 10 proiecte toxice înaintate spre a fi votate în Parlament de către majoritatea PSRM...

În cadrul conferinței de presă susținute de Andrei Năstase, președintele Platformei DA și deputații Igor Munteanu și Dinu Plîngău, a fost prezentat top-ul celor 10 proiecte toxice înaintate spre a fi votate în Parlament de către majoritatea PSRM-PD. Vedeți aici acest TOP: 1. Pachetul de proiectele de federalizare a Republicii Moldova La 16 iulie deputații PSRM au înregistrat 3 proiecte de modificare a mai multor acte normative ce se referă la UTAG. Aceste proiecte contravin prevederilor constituționale, intrând în contradicție cu art. 1 din Constituție, care stipulează caracterul unitar și indivizibil al statului, art. 2 din Constituție care stipulează că nimeni, nicio persoană, niciun grup social nu poate exercita puterea de stat din nume propriu și art. 66 din Constituție care spune că Parlamentul este unica autoritate legislativă. Autorii proiectelor impun Parlamentul Republicii Moldova să ceară avizarea pozitivă a Adunării Populare a UTAG ori de câte va intenționa să adopte o lege ce ține de Găgăuzia, acordă UTAG un statut administrativ special și oferă organelor reprezentative ale UTAG posibilitatea să delimiteze după bunul lor plac granițele prin care Republica Moldova e împărțită în sate, comune, raioane și municipii și prin proceduri simplificate să decidă introducerea sau eliminarea unor localități din componența UTAG. 2. Trei prevederi din pachetul asumat de Guvern pe 01.04.2020 declarate Neconstituționale La 1 aprilie, 2020 Guvernul și-a asumat răspunderea pentru un set de acte normative care, cum spunea Guvernul erau proiecte anti-criză. Pe lângă un set de propuneri bune, însă, Guvernul și-a asumat răspunderea și pentru trei chestiuni dubioase ce veneau în susținerea unor grupuri financiare din anturajul guvernării. Astfel, Guvernul a încercat să introducă în asumarea de răspundere declarată neconstituțională prevederi precum comercializarea produselor în barurile și restaurantele duty-free, diminuarea impozitelor pentru extragerea resurselor naturale prin introducerea unor taxe fixe la impozitarea extragerilor zăcămintelor naturale și facilitarea comercializării produselor din tutun. 3. Acordul cu Federația Rusă Acordul cu Federația Rusă pentru obținerea unui credit punea în pericol securitatea națională și economică a statului nostru. Pe lângă carențele legale și constituționale care se regăseau în acordul respectiv, ce nu a trecut procedurile corespunzătoare de avizare și negociere, textul Acordului prevedea posibilitatea impunerii unor datorii private pe seama bugetului nostru național. Platforma DA a pregătit o sesizare la Curtea Constituțională, foarte bine argumentată din punct de vedere juridic, care a dus în consecință la declararea acestui Acord ca fiind neconstituțional. 4. Modificările la Legea CSM Operarea mai multor modificări la legea CSM a avut drept scop numirea unor persoane controlate politic și partajate de către guvernarea PSRM-PD cu scopul de a institui un control sporit asupra numirii, promovării și sancționării judecătorilor. Modificările la legea CSM au fost dur criticate de Comisia de la Veneția și au drept consecință capturarea sistemului judecătoresc de către persoanele loiale unor grupuri de interese politice și economice din stat. Platforma DA, prin deputații săi în Parlament a încercat de mai multe ori blocarea acestor modificări, însă într-un mod absolut abuziv, încălcând mai multe proceduri, majoritatea PSRM-PD au reușit să partajeze CSM-ul și în consecință acum sunt promovați judecătorii care au fost loiali politicului. 5. Proiectul nr. 340 Prin acesta se operează modificări la Legea cu privire la combaterea spălării banilor și este un proiect periculos prin faptul că împiedică urmărirea unor bunuri sau mijloace financiare ale unor persoane implicate în crime de către executorii judecătorești. Acest proiect promovat cu multă insistență încalcă mai multe norme legale și poate influența chiar și procedurile legale de urmărire a devalizărilor din procesul „Furtului miliardului”. 6. Proiect nr. 263 privind Modificarea Codului Electoral (propus de socialiști) În acest caz cele mai îngrijorătoare modificări se referă la limitarea dreptului de vot a cetățenilor Republicii Moldova, permițând autorităților electorale să excludă candidați din cursa electorală; extinderea competențelor Consiliului Audiovizualului în vederea sancționării presei; birocratizarea accesului deplin la listele electorale și cele de subscripție a observatorilor; lipsa prevederilor prin care să fie sancționată cumpărarea de voturi sau transportul organizat al alegătorilor care ar favoriza un anumit candidat etc. 7. Amendamentele lui Eugen Nichiforciuc la Codul Fiscal Eugen Nichiforciuc, deputat din majoritatea PD-PSRM a introdus pe ascuns un amendament prin care vrea să stimuleze vânzarea așa-ziselor „țigărilor cu foi”(trabucuri), comercializate de firmele lui Andronachi. Aceste modificări se referă la faptul că accizele la trabucuri sunt mult mai mici decât la țigările obișnuite , se aplică doar la 41% din valoare, iar pe pachetele acestor produse nu este obligatoriu să se aplice avertismentele de sănătate obișnuite, chiar dacă sunt mult mai nocive ca țigaretele obișnuite. Un alt amendament ține de abrogarea unei prevederi care impunea firmele rezidente ale Zonelor Economice Libere să prezinte trimestrial Serviciului Vamal rapoarte de evidență a fluxului de materiale, mărfuri și produse finite. Nu ne rămâne decât să presupunem că aceste modificări au fost propuse de către guvernare în semn de mulțumire pentru asigurarea unor voturi în Parlament. 8. Proiectul prin care Guvernul a alocat 72 de mln. lei pentru Arena Chișinău. Arena Chișinău a devenit un sac fără fund în care se pompează bani, iar firmele care gestionează acești bani din întâmplare sunt afiliate guvernărilor. În situația de criză în care orice leu trebuie redirecționat în ajutorul cetățenilor, mediului de afaceri, medicilor, pensionarilor, guvernarea a decis să aloce bani suplimentari pentru acest umplerea acestui sac și, probabil, a fondului electoral al lui Dodon. 9. Proiectul nr. 270 din 22 iunie 2020, un proiect de hotărâre privind numirea în funcție a unor membri ai Consiliului Audiovizualului Prin acest proiect de hotărâre au fost partajate 3 funcții de membru al Consiliul Audiovizualului. Abuziv, acceptând doar candidaturile convenabile, a fost mimat un concurs pentru a suplinirea funcțiilor vacante în CA. Astfel, în urma partajărilor PD, PSRM și Igor Dodon și-au desemnat în calitate de membri ai CA trei persoane comode, ascultătoare, care vor veghea, printre altele și asupra reflectării la posturile de radio și televiziune din Moldova a campaniei electorale a actualului președinte. Permiteți-ne să ne exprimăm o mare îndoială că o vor face obiectiv și conform legii. 10. Amendamentele socialiștilor la legea ONG-urilor PSRM a încercat să limiteze libertatea de asociere prin instituirea unui control drastic asupra activităților organizațiilor necomerciale. Spre fericire, aceste amendamente au fost blocate prin conjugarea eforturilor întregii opoziții parlamentare și a partenerilor de dezvoltare. --------------------------------- Aceste 10 proiecte, stimați prieteni nu sunt de departe toate propunerile dubioase și chiar nocive pentru societate, propuse de psrm-pd. Platforma DA condamnă orice tentativă de subminare a democrației și orice acțiune îndreptată împotriva intereselor cetățenilor Republicii Moldova. Vă promitem că vom veghea în continuare asupra tuturor proceselor legislative și vom întreprinde tot ce se poate pentru a le stopa în așa fel încât să nu fie adoptate de legislativ. 29 iulie 2020

citește mai mult