Mesajul lui Andrei Năstase, președintele PPDA, după întâlnirea cu ambasadorul UE: „NU corupției și hoției, DA alegerilor libere, neviciate”
14 Iunie 2021
Președintele Platformei DA, Andrei Năstase, a avut o nouă întrevedere cu ambasadorul Uniunii Europene, Excelența Sa, domnul Peter Michalko. În cadrul acesteia s-a făcut un schimb de opinii despre situația politică și economică din Republica Moldova, cu accent pe campania ce precede alegerile parlamentare din 11 iulie. Andrei Năstase i-a vorbit șefului Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova despre presiunile asupra alegerilor, exercitate prin utilizarea resurselor financiare obscure și a celor administrative, prin intermediul Comisiei Electorale Centrale, a sistemului judecătoresc și a unor organe coercitive controlate politic și oligarhic.
Deciziile inexplicabile ale CEC și ale Curții de Apel vizând subiectul deschiderii secțiilor de votare în stânga Nistrului, pe teritoriul necontrolat de autoritățile constituționale, reprezintă un exemplu concludent care susține ideea că Republica Moldova este în continuare un stat capturat de forțe nedemocratice, oligarhice. Andrei Năstase a subliniat singularitatea demersului Platformei DA și dezinteresul altor partide în legătură cu aceste încălcări flagrante ale legislației electorale care atentează la siguranța națională. Președintele Năstase a menționat faptul că Platforma DA va continua să lupte împotriva acestor acțiuni care pot altera exercițiul democratic, votul din 11 iulie. Nu o dată, Excelența Sa, domnul Peter Michalko, a atras atenția că, în Republica Moldova, cel mai mare rău este corupția sistemică. Alegerile libere, respectarea voinței exercitate prin vot și un Parlament credibil care să susțină un Guvern preocupat de reforme sunt alte repere pe care ambasadorul UE le consideră de maximă importanță.
Andrei Năstase a subliniat că Platforma DA a contestat în instanță și numărul mic de secții de votare din Diaspora, pe fundalul unui interes enorm al cetățenilor moldoveni aflați în străinătate, dar și a solicitării Guvernului și Ministerului de Externe de a deschide aproape 200 de secții. „Dreptul la vot și exercitarea acestuia de către toți cetățenii moldoveni, indiferent de locul unde se află în ziua scrutinului, sunt elementele primordiale într-o democrație, într-un stat modern cu aspirații europene. Este absolut inadmisibil ca tot acei judecători care au anulat alegerile în Capitală în 2018 să judece din nou”, a punctat Andrei Năstase.
Președintele Platformei DA a vorbit și despre presiunea organelor coercitive la adresa primarilor, prin intermediul unor denunțuri fictive ale deputaților socialiști la adresa acestora, activități ilegale pe care Platforma DA le-a sesizat deja Procuraturii și urmează a fi sesizate și structurilor OSCE.
Aceste instrumente de presiune au rolul de a determina primarii să accepte calitatea de agenți electorali ai PSRM, în schimbul evitării unor dosare penale.
Andrei Năstase a mulțumit și pentru sprijinul constant al Uniunii Europene pentru poporul Republicii Moldova,
inclusiv în contextul anunțului
Comisiei Europeană privind Planul de redresare economică pentru Republica Moldova, în valoare de până la 600 de milioane de Euro sub formă de asistență macro-financiară, granturi și investiții, sprijinite prin combinări și garanții financiare.
Părțile au convenit să continue dialogul și să se informeze reciproc asupra procesului electoral.
12 Mai 2022
Președintele Platformei DA, Dinu Plîngău cere demisia ministrului Andrei Spânu și prezintă act...
Președintele Platformei DA, Dinu Plîngău a prezentat mai multe acte prin care sunt confirmate fraudarea și trucarea mai multor licitații din domeniul energetic. Este vorba despre tenderele și contractele pentru construcția rețelelor electrice de înaltă tensiune Vulcănești-Chișinău, ce ar asigura conectarea cu sistemele românești și europene, de construcție a Termoelectrica, procurarea energiei electrice.
Dinu Plîngău:
„Rețelele electrice de înaltă tensiune Vulcănești-Chișinău.
Potrivit mai multor plângeri parvenite de la mai multe companii participante la licitație, aceasta ar fi avut loc cu încălcări grave. Dovada sunt scrisorile depuse de Mihail Lupașcu, secretarul de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii în atenția președinției R. Moldova, SIS și CNA, cât și expertiza tehnică efectuată de experți de la Banca Mondială, au demonstrat că au fost comise favorizarea unei companii în detrimentul altora. Mai mult ca atât, acest subiect a fost discutat la cel mai înalt nivel de autoritățile R. Moldova și cele din România, întrucât una dintre companiile care a participat la licitație este o companie română care a sesizat autoritățile din R. Moldova și România despre trucarea licitației. În pofida celor enunțate mai sus, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spânu a continuat licitația, motivând un preț mai mic oferit de compania câștigătoare, însă, potrivit normelor europene diferența de preț a companiei câștigătoare și companiei situată pe locul 2, constituie o diferență de 20.000 de euro la un contract de aproape 30 de milioane de euro, iar acest lucru urma să fie analizat din perspectiva calității efectuării lucrărilor, garanțiilor și lucrărilor de mentenanță, fapt ce creează întrebări pertinente pentru organele de anchetă în legătură cu favorizarea companiei câștigătoare de către factorii de decizie din R. Moldova.
Licitația pentru lucrările de reconstrucție la Termoelectrica
Potrivit plângerilor parvenite de la companii din România și Ucraina, licitația pentru lucrările de construcție la Termoelectrica ar fi fost trucate. În esență vorbim despre caietul de sarcini care era întocmit după o anume companie, și anume, Silovîe Mașinî, companie din Federația Rusă, aflată sub duble sancțiuni internaționale. La fel, ca și în cazul precedent, procedura de desemnare a câștigătorului a fost tergiversată. Mai mult ca atât, ministrul Spânu a mințit public că compania cu care urma să fie semnat contractual ar fi unica companie care ar fi participat la licitație. În realitate, la licitație au mai participat doua companii din România și Ucraina. Înaintea semnării contractului, ministrul Spânu justifica pe la toate posturile TV, necesitatea semnării acestui contract cu Silovîe Mașinî. După ce plângerile celorlalte două companii participante la licitație au devenit publice și după ce scandalul legat de această licitație a trecut hotarele R. Moldova, luând în calcul și aspectul sensibil al problemei legat de războiul din Ucraina, la două zile distanță de la semnarea acestui contract, acesta a fost reziliat. Ceea ce poate implica R. Moldova în litigii judiciare aducând atât prejudicii de imagine, cît și materiale.”
În aceste condiții, președintele Platformei DA, Dinu Plângău cere demisia ministrului Andrei Spânu și o anchetă penală pe faptele descrise mai sus. Acesta a prezentat la Procuratura Anticorupție mai multe acte ce confirmă grave abateri de la lege.
citește mai mult