Platforma DA cere pornirea unei anchete penale cu identificarea demnitarilor de la Guvern care au lobat interesele Uzinei Metalurgice din Râbnița și retragerea solicitării către UE privind ridicarea restricțiilor de export a deșeurilor metalice în R. Moldova
31 Ianuarie 2022
Platforma DA cere pornirea unei anchete penale cu identificarea persoanelor din diferite ministere care au lobat interesele Uzinei Metalurgice din Râbnița și retragerea solicitării către UE privind ridicarea resticțiilor de export a deșeurilor metalice în R. Moldova. În acest context, formațiunea noastră precizează că în spatele acestei afaceri ar sta fostul deputat PD, Vladimir Andronache, prin intermediul companiei „BPM-Trading SRL”, care urmărește monopolizarea piețelor deșeurilor metalice, betonului și cimentului.
În prezent, Moldova se confruntă cu o diversiune economică din partea regimului separatist prin acțiuni concertate ale Uzinei Metalurgice din or. Râbnița și dealer-ul exclusiv al acestuia, compania „BPM-Trading SRL”, în coordonare cu Vladimir Andronache, care sunt foarte aproape de a monopoliza piețele deșeurilor metalice, betonului și cimentului. Alarmant este că acțiunile respective sunt desfășurate cu concursul unor demnitari de stat de la guvern.
În luna noiembrie 2021 Uniunea Europeană, în contextul implementării Pactului verde, a interzis exportul în Moldova a deșeurilor de metale feroase, destinate reciclării, din cauza nerespectării cerințelor față de mediu ambiant. Unicul beneficiar al acestui export a fost Uzina Metalurgică din Râbnița, care este principalul contribuabil al Transnistriei și nu are nicio tangență cu bugetul Republicii Moldova. Astfel, UE ne-a oferit o oportunitate pentru diminuarea semnificativă a bazei economice a enclavei separatiste.
Însă, în decembrie 2021 întreprinderea din stânga Nistrului a întreprins un atac de lobby. Compania a abordat oficialii din Uniune Europeană, precum și a cerut într-un stil ultimativ de la autoritățile de la Chișinău să solicite ridicarea urgentă a restricțiilor. În paralel, distribuitorul Uzinei, SRL BPM-Trading, care totodată este și dilerul exclusiv al fabricii de ciment din Ribnita, întreprinde acțiuni agresive economice pentru a monopoliza piețele de metal, ciment și beton. Având la dispoziție resurse energetice ieftine pe malul stâng al Nistrului și folosind masiv mijloace financiare în numerar, compania respectivă acționează dur în vederea eliminării altor concurenți din Moldova, care achiziționează deșeuri metalice și produc ciment și beton. Totul se întâmplă pe fundalul pasivității suspecte a SA Metalferos, care după schimbarea conducerii din octombrie, practic nu activează și a rămas cu conturi bancare blocate, iar mulți angajați de acolo, controlați de Andronache, au plecat la „BPM-Trading SRL”. Iar Agenția Proprietății Publice, care gestionează aceasta entitate, nu vine cu niciun plan de redresare a situației.
Dar, cel mai grav este faptul că unii reprezentanți ai guvernării contribuie la expansiunea economică a separatiștilor. Din păcate, Ministerul Mediului, fără consultări publice și discuții largi cu organele ce asigură securitatea țării, a expediat către UE o scrisoare, prin care de facto susține cererea Uzinei Metalurgice din Râbnița privind anularea restricțiilor de export a deșeurilor metalice în Moldova. Argumentul că nu este bine că Moldova să fie în lista neagră a UE nu ține deloc, întrucât în aceasta listă, se află doar o singură întreprindere din Râbnița, care nu poate fi controlată de autoritățile de la Chișinău și de la care vine destabilizarea economică, evaziunile fiscale și contrabanda. Menționăm că, nicio compania de pe malul drept al Nistrului nu a solicitat ridicarea restricțiilor. Din contra, un investitor potențial a menționat oficial că piața internă de deșeuri metalice la moment este suficientă, având volum anual de circa 360 mii tone. Deci, constatăm cu mare îngrijorare că autoritățile Republicii Moldova au devenit din motive absolut neclare avocatul unei întreprinderii din zona transnistreană, care acționează netransparent și prezintă pericolul pentru securitatea economică a R. Moldova.
În acest context, Platforma DA cere ca guvernarea să renunțe la promovarea intereselor economice ale regimului separatist și să întreprindă urgent următoarele măsuri:
- Să fie publicată scrisoarea adresată către Uniunea Europeană de către Ministerul Mediului privind ridicarea restricțiilor de export a deșeurilor metalice în Moldova și să retragă imediat această solicitare;
- Să fie pornită o anchetă internă și, după caz, penală pe cazul acestei scrisori cu identificarea persoanelor din diferite ministere, care au lobat interesele Uzinei Metalurgice din Ribnita;
- Să fie sesizat Consiliului Concurenței pentru investigarea activităților „BPM-Trading SRL” sub aspectul acțiunilor anticoncurențiale;
- Să fie efectuat un control fiscal amplu, cu implicarea Serviciului Prevenirii și Combaterii Spălării de bani, în privința activităților companiei „BPM -Trading SRL” în contextul folosirii masive a mijloacelor financiare în numerar de proveniență dubioasă;
- Să fie schimbată conducerea SA Metalferos și neadmisă falimentarea întreprinderii. De asemenea, să fie relansată activitatea acesteia.
12 Mai 2022
Președintele Platformei DA, Dinu Plîngău cere demisia ministrului Andrei Spânu și prezintă act...
Președintele Platformei DA, Dinu Plîngău a prezentat mai multe acte prin care sunt confirmate fraudarea și trucarea mai multor licitații din domeniul energetic. Este vorba despre tenderele și contractele pentru construcția rețelelor electrice de înaltă tensiune Vulcănești-Chișinău, ce ar asigura conectarea cu sistemele românești și europene, de construcție a Termoelectrica, procurarea energiei electrice.
Dinu Plîngău:
„Rețelele electrice de înaltă tensiune Vulcănești-Chișinău.
Potrivit mai multor plângeri parvenite de la mai multe companii participante la licitație, aceasta ar fi avut loc cu încălcări grave. Dovada sunt scrisorile depuse de Mihail Lupașcu, secretarul de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii în atenția președinției R. Moldova, SIS și CNA, cât și expertiza tehnică efectuată de experți de la Banca Mondială, au demonstrat că au fost comise favorizarea unei companii în detrimentul altora. Mai mult ca atât, acest subiect a fost discutat la cel mai înalt nivel de autoritățile R. Moldova și cele din România, întrucât una dintre companiile care a participat la licitație este o companie română care a sesizat autoritățile din R. Moldova și România despre trucarea licitației. În pofida celor enunțate mai sus, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spânu a continuat licitația, motivând un preț mai mic oferit de compania câștigătoare, însă, potrivit normelor europene diferența de preț a companiei câștigătoare și companiei situată pe locul 2, constituie o diferență de 20.000 de euro la un contract de aproape 30 de milioane de euro, iar acest lucru urma să fie analizat din perspectiva calității efectuării lucrărilor, garanțiilor și lucrărilor de mentenanță, fapt ce creează întrebări pertinente pentru organele de anchetă în legătură cu favorizarea companiei câștigătoare de către factorii de decizie din R. Moldova.
Licitația pentru lucrările de reconstrucție la Termoelectrica
Potrivit plângerilor parvenite de la companii din România și Ucraina, licitația pentru lucrările de construcție la Termoelectrica ar fi fost trucate. În esență vorbim despre caietul de sarcini care era întocmit după o anume companie, și anume, Silovîe Mașinî, companie din Federația Rusă, aflată sub duble sancțiuni internaționale. La fel, ca și în cazul precedent, procedura de desemnare a câștigătorului a fost tergiversată. Mai mult ca atât, ministrul Spânu a mințit public că compania cu care urma să fie semnat contractual ar fi unica companie care ar fi participat la licitație. În realitate, la licitație au mai participat doua companii din România și Ucraina. Înaintea semnării contractului, ministrul Spânu justifica pe la toate posturile TV, necesitatea semnării acestui contract cu Silovîe Mașinî. După ce plângerile celorlalte două companii participante la licitație au devenit publice și după ce scandalul legat de această licitație a trecut hotarele R. Moldova, luând în calcul și aspectul sensibil al problemei legat de războiul din Ucraina, la două zile distanță de la semnarea acestui contract, acesta a fost reziliat. Ceea ce poate implica R. Moldova în litigii judiciare aducând atât prejudicii de imagine, cît și materiale.”
În aceste condiții, președintele Platformei DA, Dinu Plângău cere demisia ministrului Andrei Spânu și o anchetă penală pe faptele descrise mai sus. Acesta a prezentat la Procuratura Anticorupție mai multe acte ce confirmă grave abateri de la lege.
citește mai mult