Platforma DA solicită Președintelui Republicii Moldova să sesizeze de urgență Curtea Constituțională în vederea verificării constituționalității partidului ȘOR

06 Aprilie 2021

Platforma DA încă din momentul creării sale în stradă, printre oameni, a luptat și muncit în vederea asanării clasei politice, eliminării elementelor corupte din administrația publică centrală și locală, deferirii justiției tuturor celor implicați în ilegalități de delapidare a bugetelor de stat, municipale și locale, în scheme de preluare a proprietății publice, precum Aeroportul Internațional Chișinău, de furt și spălare de zeci de miliarde de dolari, etc. In acest sens au fost elaborate mecanismele legale necesare unui amplu proces de lustrație care urmează a fi implementate cu suportul instituțiilor statului scoase din captivitate.
La 8 iunie 2019, actualul Parlament, la inițiativa Președintelui Platformei Demnitate și Adevăr, cu o majoritate covârșitoare a adoptat DECLARAȚIA cu privire la recunoașterea caracterului captiv al statului, a constatat că instituțiile de stat și de drept ale țării au fost capturate și că toți cetățenii țării sunt sufocați de corupția endemică, de furturile și privatizările ilicite din avutul public, de controlul total asupra sistemului judecătoresc exercitat de oligarhie și de numeroasele atacuri asupra drepturilor și libertăților cetățenești.
În lipsa unor inițiative și eforturi din partea instituțiilor expres abilitate ale statului, precum Procurorul General, Ministrul Justiției, Președintele Parlamentului, Președintele țării, Platforma Demnitate și Adevăr a anunțat depunerea sesizării la Curtea Constituțională pe subiectul exercitării controlului de constituționalitate privind Partidul Politic „ȘOR” și a elaborat un proiect de lege cu propuneri de modificare a Codul electoral, a Codului Contravențional, precum și a Codului Penal și a Legii privind partidele politice, prin care am propus înăsprirea pedepsei de la sancțiune contravențională la sancțiune penală pentru partidele politice, care utilizează fondurile nedeclarate, neconforme, obscure.
Prin sesizarea Curții Constituționale se contestă constituționalitatea Partidului Politic „ȘOR”, care prin acțiunile și scopurile sale lezează principiul statului de drept, fapt ce intră în contradicție cu prevederile art. 1 alin. (3) și 41, alin. (4) din Constituția Republicii Moldova. Sunt aduse probe vizând recidivarea Partidului Politic „ȘOR” în încălcarea legislației electorale și comiterea abaterilor de la legislație în fiecare scrutin electoral la care a participat, dovada folosirii mijloacelor ilegale pentru întărirea influenței politice, fapt ce contravine principiului statului de drept, demersurile Procuraturii Generale privind ridicarea imunității deputaților partidului ȘOR etc.
De asemenea, a fost invocată noțiunea de „crimă organizată”, menționată în rapoartele instituțiilor de drept ale statului, în dosarele penale, precum și în rapoartele comisiilor speciale de anchetă ale Parlamentului Republicii Moldova.
Sesizarea conține un larg probatoriu privind încălcarea de către partidul politic ȘOR a legislației naționale, atât electorale, cât și a celei contravenționale și penale.
În conformitate cu dispozițiile Codul jurisdicției constituționale, potrivit cărora subiecții cu drept de sesizare a Curții Constituționale în ce privește constituționalitatea unui partid sunt Președintele Republicii Moldova, Președintele Parlamentului, Guvernul, ministrul justiției sau Procurorul General, ținând cont de declarațiile și acțiunile de până acum ale acestora, solicităm Președintelui Republicii Moldova, Doamnei Maia Sandu, să sprijine prin pârghiile oferite de Constituție și de către cetățeni prin votul lor sesizările și inițiativele legislative ale Platformei Demnitate și Adevăr de eliminare a penalilor din politică și din administrația publică.
Având în vedere cele expuse, solicităm Președintelui Republicii Moldova în calitatea sa de subiect cu drept de sesizare a Curții Constituționale în conformitate cu dispozițiile art. 38(2), lit. d, să sesizeze de urgență Curtea Constituțională în vederea verificării constituționalității partidului ȘOR, în perspectiva alegerilor parlamentare anticipate.

05 Mai 2021

Platforma DA are cea mai puternică și activă echipă în Parlament...

Prieteni, în perioada mandatului său fracțiunea parlamentară a Platformei DA a fost cea mai activă și a generat foarte multe decizii care au avut impact pozitiv, benefic, asupra societății noastre. Iată doar câteva inițiative ale Platformei DA adoptate de plenul Parlamentului în beneficiul oamenilor:

  • Rapoartele comisiilor de anchetă privind furtul miliardului, Laundromat, concesionarea Aeroportului și alte privatizări ilicite;
  • Prelungirea activității comercianților mici în baza patentelor până în anul 2023;
  • Alocarea suplimentară a circa 700 mln lei pentru bugetele locale ale satelor și orașelor (cu excepția mun. Chișinău);
  • Alocarea investițiilor capitale bugetare în valoare de peste 27 mln lei pentru circa 50 de localități;
  • Alocarea indemnizației unice pentru pensionarii cu venituri mici în anul 2021;
  • Compensarea parțială, începând cu anul 2022, a achitării consumului de energie electrică și al gazelor naturale pentru mai multe sate din zona de securitate din raioanele Anenii Noi și Căușeni;
  • Alocarea a 300 mln lei pentru fermierii afectați de secetă;
  • Menținerea cotei reduse la TVA pentru agricultori și introducerea mecanismului special de rambursare a TVA în cont pentru producătorii agricoli afectați de secetă;
  • Interzicerea participării companiilor din offshore la orice gen de raporturi economice cu autoritățile statale (achiziții publice, parteneriate public-private, concesiuni ect);
  • Acordarea pensiei de urmaș rudelor medicilor decedați de COVID-19;
  • Adoptarea unui cadru legal stabil, care prevede alocarea sporurilor speciale pentru medicii care activează în condiții de pandemie și achitarea indemnizației unice de 16 mii lei personalului medical, infectat cu COVID-19;
  • Crearea Subzonei Economice Libere în satul Pârâta, raionul Dubăsari;
  • Asigurarea legislativă a prevenirii unor abuzuri din partea organelor de control prin informarea și consultarea agenților economici și oferirea pentru aceștia a unui termen pentru înlăturarea unor neajunsuri neînsemnate (Legea prevenției);
  • Stabilirea cotei minime obligatorii de 50 % a produselor agroalimentare autohtone prezente pe rafturile din magazine;
  • Facilitarea accesului la rafturile din supermarketuri a producătorilor autohtoni de produse agroalimentare;
  • Îmbunătățirea legislației în vederea eficientizării activității Curții de Conturi;
  • Simplificare procedurilor de subvenționare în agricultură;
  • Micșorarea semnificativă a amenzilor disproporționale pentru nerespectarea regulilor anti-epidemiologice;
  • Modificarea componenței Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, astfel încât majoritatea membrilor acestei Comisii să fie reprezentanți ai domeniului medical.
Evident, acestea sunt doar câteva inițiative promovate de Platforma DA, numărul cărora este mult mai mare. Am enunțat aici doar unele dintre cele adoptate de Parlamentul limitat de voința unei majorități toxice. Zeci și zeci de initiative înaintate de deputații nostri au fost respinse, dar Platforma DA va continua să le promoveze în noul Parlament cu aceeași determinare de care a dat dovadă și până acum. Noi nu suntem în politică pentru a ceda, ci pentru a învinge în beneficiul oamenilor!

citește mai mult

29 Aprilie 2021

Declarația Platformei DA privind acordurile de cartel pe piața petrolieră: Cerem micșorarea pre...

Platforma DA a obținut acces la un raport de importanță majoră elaborat de Consiliul Concurenței privind procesul formării prețurilor la produsele petroliere în Republica Moldova. Acest raport confirmă, în principiu, toate suspiciunile expuse nu o singură dată de formațiunea noastră referitoare la acordurile de cartel ale companiilor petroliere privind politică de prețuri și, în consecință, majorarea exorbitantă a acestora printr-un act de corupție majoră. Astfel cetățenii și agenții economici din țara noastră sunt impuși să plătească sume absolut nejustificate pentru carburanți. Conform raportului menționat, în urma unei anchete care a vizat perioada 2019-2021, Consiliul Concurenței a constatat că procesul formării prețurilor la benzină și motorină a depins total nesemnificativ de cotațiile internaționale la țiței. Acest proces a fost influențat preponderent de avaritatea companiilor petroliere și implicarea excesivă a factorului politic. Fără a prejudicia mersul anchetei, Platforma DA informează societatea că deseori prețurile la combustibil în Republica Moldova au fost majorate în urma unor înțelegeri anticoncurențiale între actori principali de pe piața produselor petroliere. În special, menționăm că deși în ultimele 45 de zile cotațiile bursiere la petrol au scăzut semnificativ , în unele cazuri la 15 %, populația și antreprenorii din Moldova nu au profitat în niciun fel de acest lucru. Mai mult decât atât, acum două săptămâni petroliștii au majorat demonstrativ, cu 30-40 bani per litru, prețurile la carburanți. Constatând această stare de lucruri, inacceptabilă în opinia noastră, Platforma DA cere finalizarea urgentă a anchetei pe subiectul acordurilor de cartel pe piața petrolieră, precum și micșorarea prețurilor la benzină și motorină în concordanță cu cotațiile internaționale la țiței. În caz contrar, Platforma DA își rezervă dreptul să organizeze în scurt timp proteste pentru a apăra drepturile cetățenilor și ale agenților economici la prețuri echitabile la produsele petroliere, prețuri care influențează semnificativ dezvoltarea economică a țării și veniturile oamenilor.

citește mai mult

26 Aprilie 2021

Alexandru Slusari cheamă la conjugarea eforturilor pentru a soluționa problema de la Î.S. Calea F...

Vicepreședintele Platformei DA, deputatul Alexandr Slusari, a vorbit într-un live din fața guvernului pe subiectul situației de la ÎS Căile Ferate, angajații căreia au anunțat astăzi o grevă de avertizare. Alexandr Slusari cere a treia oară ca subiectul respectiv să fie discutat la ședința Consiliului Suprem de Securitate, după ce a mers într-o vizită sterilă la guvern, și a chemat la coagularea de eforturi ale tuturor instituțiilor statului pentru a soluționa de urgență problema gravă în legătură cu situația de la ÎS Căile Ferate. Săptămâna trecută Platforma DA a depus un proiect de lege pentru a soluționa parțial problema salariaților de la întreprindere, care nu primesc salarii deja de mai bine de 4-5 luni. A fost propusă alocarea subvențiilor concret pentru angajați, și nu întreprinderii în sine care imediat ce va recepționa banii va fi asaltată de creditori, existând riscul ca angajații să nu-și primească și în continuare remunerările. Platforma DA a propus ca subvențiile alocate să fie în valoare de cel puțin două salarii medii per entitate. Astfel, Alexandr Slusari a venit la guvern pentru a discuta cu premierul interimar Ciocoi acest subiect, căci CES are dreptul să realoce resurse din buget pe perioada stării de urgență. Este nevoie de 56 mln de lei pentru a acoperi necesitățile a circa 6000 de angajați care, la propriu, nu mai au surse de supraviețuire, deși continuă să vină la serviciu. Din păcate, premierul e plecat la Viena. În acest context, Alexandr Slusari i-a sugerat premierului ca atunci când se va caza într-un hotel de lux acolo, în Austria, să se gândească bine la oamenii angajați la întreprinderea de importanță strategică pentru țară - Căile Ferate, care, eminamente, nu mai au ce mânca chiar înainte de sărbătorile pascale.

citește mai mult